tristețea atârnă ca o pelerină ruptă pe umerii mei arși. M nu mă iartă. îmi dezvelește sufletul iar eu stau încremenită întrebându-mă când se va opri. nu se oprește. mă iscodește. mă întreabă ceva despre mine. din sinele meu un lup a făcut urlet. din sinele meu răcnește o tăcere cu tot spitalul pe care M îl rulează toată ziua sub roțile lui enorme.

nu pot să respir cu gândul la cea care va rămâne între lumi și-mi va rătăci numele.

am de gând să mor imediat ca să evit un răspuns. m-am ghemuit în foaia de observație. acolo scrie totul despre M. am roșit. trebuie să-i spun ceva despre mine.
în fiecare zi e toamnă, îi spun.

M a îmbătrânit și a dispărut încercând să prindă un loc bun la cantină.
uite că e toamna aici
dar eu nu pot s-o ating, am mai spus fără să mă audă nimeni.