eu nu mai am nimicuri de zis
nimicul meu e iubirea
pe care nu mai pot s-o zic
e de nezis
fraților surorilor străinilor dragii mei
ascultați la mine
ceva de speriat e de nezis iubirea asta
nici un cuvânt nu mai vrea să spună nimicul
fug toate ca de dracu’
când s-a văzut în oglindă
nici acesta
dragilor indiferenților carne din carnea mea
auziți aici
nimicul, care-va-să-zică,
nu mai are nevoie de nimeni
pentru a fi tăcut cum se cuvine
de ce să tot amețim
nimicurile astea
să tot încercăm să le zicem
când un cuvânt ca o tăcere
e tot ce ne iese