Îngerul Craciunului

E noaptea de Craciun.
Vântul suflă jucăuș peste dealurile troienite de omăt.
Cerul își cerne argintata zăpadă în roiuri și vârtecușuri scânteietoare. E ora la care, cu genele obosite de așteptare, copiii pășesc în împărăția somnului.
Părinții au adormit și ei. Numai vântul n-are somn. El e paznicul ce veghează taina acestei nopți, taina nopții de Crăciun.
Spre miezul nopții, când nu se mai aude nici un foșnet de-al oamenilor, vântul coboară pe un val de zăpadă un înger din înălțimea înstelată. E îngerul Crăciunului.
În fiecare an, în această noapte, Dumnezeu îl trimite pe pământ cu daruri pentru copii. Îngerul are o tolbă atât de adâncă, încât niciodată darurile din ea nu s-au împuținat. El intră din casă în casă și se oprește la căpătâiul fiecărui copil. Dintr-o privire îi citește și-i cântarește sufletul, după care scoate din desagă darul hărăzit lui de Dumnezeu. Iar Bunul Dumnezeu pregătește în fiecare an o mulțime de daruri minunate.

Prima dată a intrat într-o casă frumoasă cu ferestre mari, prin care abia se zărea o luminiță firavă. Într-o încăpere curată și caldă, între perne, pe un pătuț, o fetiță tocmai adormise. Îngerul s-a apropiat de ea, a cercetat-o cu o privire pătrunzătoare și a scos din sac darul potrivit pentru suflețelul ei. Darul ei era pacea. Îngerul a binecuvântat-o și i-a citit deasupra capului, dintr-o carte groasă, cuvântul lui Dumnezeu: Þie, pentru că nu te cerți cu nimeni și nu-ți plac vorbele urâte, ție îți dăruiesc pacea. Inima ta va fi plină de pace în toată vremea. Oamenii se vor simți liniștiți lângă tine și vei potoli multe furtuni din sufletele lor.
Pe urmă, îngerul a sărutat-o pe copilă pe frunte și a zburat mai departe.

A intrat în altă casă. Și acolo un băiețel abia ațipise. Îngerul l-a cântărit și pe el cu privirea și a scos darul din desagă. Darul acestui băiețel era curajul. După ce l-a binecuvântat, i-a citit și lui din cartea cea groasă: Þie, pentru că nu-ți este frică de greutăți și alegi de fiecare dată ce este mai greu de făcut, îți dăruiesc curajul. Vei avea o inimă curajoasă și nu vei știi ce înseamnă îndoiala. Oamenii te vor prețui și se vor sprijini de sufletul tău când vânturile vieții îi vor clătina.
După ce a terminat de citit, îngerul l-a sărutat și pe el pe frunte și a plecat grăbit mai departe. Calea ce-o avea de făcut era lungă.

A intrat în casa unei fetițe ce adormise de numai câteva clipe. După ce i-a cântărit cu grijă suflețelul, a scos din desagă darul potrivit pentru ea. Darul ei era blândețea. Îngerul a binecuvântat-o și i-a citit: Þie, pentru că nu vrei să rănești pe nimeni, nici măcar cu o privire, îți dăruiesc blândețea. Vei avea o inimă blândă ca o rază de soare și vei alina multe suflete chinuite.
După ce a sărutat-o pe fruntea adormită, îngerul s-a grăbit spre alți copii.
La toți le-a cântărit sufletele și le-a dat daruri pe potriva lor. A dat unora înțelepciunea, altora bucuria, altora hărnicia, istețimea, mila, cumpătarea, smerenia, nădejdea... și câte și mai câte daruri.

Într-un sfârșit, a ajuns și la ultima căsuță.
Era o casă simplă, țărănească. Obosit de osteneala drumului, îngerul și-a scuturat în cerdac aripile încărcate de zăpadă argintie și a intrat încetișor într-o odaie.
Acolo, într-un pătuț cu cearșafuri curate, dormea adânc un băiețel. Avea fruntea înaltă, peste care se revărsau bucle negre și moi. Îngerul s-a apropiat de el și l-a privit îndelung. Băiețelul își rezemase pe braț tâmpla străvezie și gânditoare, încât nici nu părea un copil, ci un om în toată puterea cuvântului. Lumina palidă a lunii ce bătea prin fereastră îi scălda chipul alb și fraged ca floarea de cireș. Îngerul l-a privit încurcat. A vrut să-i cântărească sufletul, dar n-a putut. Sufletul acestui copil era mult prea mare. Atât de mare, încât îngerul s-a speriat și a tresărit, neștiind ce să înțeleagă. Oare avea el prin desagă vreun dar potrivit pentru acest copil?
O clipă chiar a avut gândul că poate Dumnezeu a uitat să pună un dar pe măsura lui. Dar îngerul știa că acest lucru era cu neputință și a căutat mai atent în tolbă.
În mână a luat ceva greu, greu de tot. A tras mâna afară și a privit în palmă. Atunci s-a cutremurat. Darul acestui copil era suferința. Îngerul a privit fruntea albă ca laptele a baiețelului, buzele subțiri, obrazul fraged, umerii plăpânzi și a suspinat. A suspinat dându-și seama că nici mintea lui de înger nu poate pricepe tainele și judecățile lui Dumnezeu. Aripile i s-au înfiorat, tremurând ușor. A îngenuncheat lângă pătuțul copilului și i-a așezat pe frunte darul. L-a binecuvântat de 3 ori și cu vocea stinsă ca de litanie, i-a citit cuvântul lui Dumnezeu: Știu cât de mare este sufletul tău. Știu că în el va încăpea o lume întreagă, știu că în el vei vrea să cuprinzi chiar nemărginirea Mea. Știu că inima îți va arde de iubire. Că îți vei iubi ca nimeni altul neamul din care te-ai născut, că îi vei iubi pe oameni până la sfârșit, că vei iubi toate frumusețile făcute de Mine, că vei iubi râul, ramul, că vei iubi Biserica Mea, pe Sfinții Mei, pe Maica Mea; știu că Mă vei iubi pe Mine. Și pentru că te vei asemana cu Mine în iubire, ție îți dăruiesc darul meu cel mai de preț: îți dăruiesc suferința. Întreaga ta viață va fi muiată în adâncuri amare de lacrimi. Săbii, fulgere și piroane vor trece prin sufletul tău. De la oameni vei primi biciuiri, loviri și pietre. Toți se vor lepăda de tine, îți vor înjosi numele și-l vor umili. Chiar și cei apropiați ai tăi, când îți va fi cel mai greu, îți vor da să bei fiere și otravă. Răni nevindecate și nemângâiate vei purta în trup și în suflet.
Îngerul s-a oprit o clipă, a suspinat și a citit mai
departe : Dar din acest adânc de suferință va crește un tânăr mândru ce va arde în inima sa toate dorurile și durerile neamului său. Va crește un tânăr voievod ce va fi peste veacuri lumina neamului său. Iar când lumea nu va mai putea încape strălucirea ta, lumina ochilor tăi se va stinge. Atunci vei urca ușor, cu suflet blând și luminos, slobozit de toată suferința, în lumina falnicelor bolți, în palatele cele de mărgean, acolo unde nu este nici durere, nici întristare, nici suspin...
Acestea au fost ultimele cuvinte pe care îngerul le-a citit din cartea cea groasă. Printre genele rourate de lacrimi l-a privit pe copilul ce dormea și i s-a părut că vede strălucind pe fruntea lui când o cunună de stele, când o cunună de spini. A vrut să-l sărute și pe el pe frunte dar n-a îndrăznit. Și atunci îngerul s-a aplecat cu evlavie și a sărutat picioarele copilului care primise ca dar suferința.
Copilul acela era Mihai Eminescu.