lui francisc



numele e acolo ca o palmă peste ombilic
altoind
dacă se deschide culoarul viilor nu poți înghiți mai mult de un
fluviu printre zeii înalți de la amarna
mai mult decât duna de fier ridicată în tine
și ibisul de sus printre sălașurile bărbilor

nu e cerul care cade în fiecare seară după munții ra
catranul dintre picioarele taurului
și apa galbenă curgând prin gura femeilor
resteul ținând deltoidul aproape de mlaștina ta și mânjindu-l
cu stâlpi
să zac până când vei urca prea sus
privirea mea ca un picior va palpa concava întindere torsul
și toate chipurile trecând
în profilul
văilor morții și aerul plămădit din mâlul de pe răsărit
galben lăcaș cu bogății în toate ungherele
când atât de mare este ziua împărțită în anotimpuri și efigia
ochiului tău în lumea de pământ
spre hathor
mama tuturor lucrurilor de lumină

nesfârșita muncă sub chip
minune ce întinzi infinitul copiilor tăi pe frunte

apoi pragul khert-neter
fumul
lui thoth se duce departe de cei care în șirag suntem
loviți de frumusețe și desprinși de multiplicările întunericului
razele casei tale
în centru

sub numele tău etern ombilicul încolăcindu-te
în nașterea noastră