am să te părăsesc deși îți mărturisesc
aș putea dormi singur în pădure cu gustul tău de femeie
cules de pe masa de scris
nu mă pricep la tăiatul unghiilor
sau legatul ideilor fixe
dar uneori știu să mă arunc peste bord
legat de partea din mine
rămasă grea
atunci văd cum arăți călărind fluviul
plăsmuită de febră
apoi scriu dintr-o foame de uitare
oblic
pradă îndoielilor
ceea ce mai rămâne în minte
numele unui poet care să stingă nemărginirea
într-un con de hârtie creponată
pluta de bambus pe care obișnuiesc să adun adevărul
în mănunchiuri
și ce-a mai rămas din caierul cu o mie de fire
aninat prin bărbile înțelepților
între timp nu mă judeca
doar aruncă o privire până dincolo
să-mi pot hrăni surâsul