s-ar putea spune că e una ca toate celelalte
numai că eu nu am cum să uit toamna aceasta
când tata a venit acasă îmbătrânit și tăcut
cu genți mari despachetând caftanuri și marochinării
din el rămânând parcă, numai ochii-i viorii
urmărind toate mișcările noastre
căutându-și discret cutia cu uneltele de pescuit
cu toate radiourile desfăcute și cu patul camerei
în care ei dormeau și-n care atât de misterios și ciudat
ne-au inventat pe noi


ce să facem, nu mai este, am dat camera în chirie
ați schimbat toată casa, spune, ce mult ai slăbit, îi spun,
ce tare te-ai împlinit, îmi răspunde și totuși când ai să te întorci
de tot acasă, când mă voi pensiona, când voi fi și mai bătrân
când îmi voi fi împlinit timpul acolo, altfel am stat degeaba
toți anii aceștia, altfel, acasă nu am cum
mă întoarce


dintr-o dată s-a umplut casa de picioarele noastre descălțate
cu mersul apăsat și tălpile late
cu mâinile noastre stângi la masă, înfulecând
cu doi oameni înghesuiți la calculator
care umblă fără zgomot
pe covor, mama se uită la tata
ca la un om venit de departe
tata o vede pe mama
ca pe o toamnă coaptă
sau ca pe o frunză
rătăcită-ntr-un ogor


nu am cum să uit toamna aceasta în mâneci scurte
cu tata venit acasă de-atât de departe
cu gust de măsline și de rodii, cu prea multe priviri
și tăcere, cu atâția ani în care ne-am lipsit
și casa s-a tot golit cu tăcere
pe străzi ne recunosc vecinii și tot șușotesc pe la spate
urmărind două perechi de picioare mergând în același pas
și două perechi de tălpi
late