agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2075 .



mă retrag în păduri - aura numelui meu este alta (III)
personale [ ]
jurnal apocrif

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [leoveanu ]

2006-12-08  |     | 



cum să te fi înțeles cei care nu știu nimic despre ei înșiși? exiști pentru ei însă atât de departe de propria viață încât inobservabilă ar trece și absența ta. oare să nu te fi atins nici umbra mâinii divine care pe altul mângâindu-l fie și în treacăt îl umplu de noroc? vei fi plecat din tine însuți tocmai atunci ignorând-o? chiar într-atât de străin să fi rămas omniprezenței?

nici eu nu te văd abia te aud îți este viu numai cuvântul sau poate că e o stranie memorie de departe reinventându-l.

tot mai greu ne mișcam prin eternul amurg pentru că – vii sau morți – trebuia să târâm umbre ale atâtor lucruri dispărute și tot mai mulți nefericiți se nășteau pe care nimeni nu putea să-i ajute

oricât am fi schimbat poverile doar între noi – viii cu morții – nu am fi ieșit din marea oboseală cei uitați de propriul trecut caută în gunoaie o lume ideală

tot mai greu ne mișcam prin eternul amurg rămăseseră puternici doar inițiații repetatelor apariții secrete

am știut? n-am știut? urmăream ce nu este așteptam să se-ntâmple ce nimeni nu crede.

“Doamne, am visat mormântu-n
care dorm cei de acasă
dar mă aplecam plângându-l
pe cel care sunt – mă lasă
rogu-Te, mai mult în seama
celor duși din lumea care
mai ținându-se de-a valma
nici trăiește nici nu moare
între sfinții cei mai oameni
stirpea mea e îngropată
nu m-aș mai trezi eu, Doamne,
niciodată niciodată
nu priviți voi nici în fugă
peste umăr un străin
când noroc atât mai are –
lacrimile care-l țin
da, pe locul care-ntruna
lunecă eram chiar eu
sprijinindu-mă de numai
umbra singurului zeu
eu, cel care-n somn adesea
numa-n hohote râdea
pentru că visam cum vine
dulce însăși moartea mea”


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!