agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-02-23 | | Vreau să spun cîteva vorbe despre unul din haiku-urile premiate în Croația, deși ar merita-o și altele. White peak in the pond - the first snowflake is touching another snowflake Piscul alb în lac – primul fulg atinge un alt fulg Eduard ÞARÃ, Romania Îndeplinește cu brio toate cerințele formale: 5-7-5, kigo, kireji, unde, cînd, ce. Dar ele nu îi dau automat vreo valoare. Prima imagine este grandioasă și te fixează în starea de contemplație. Muntele deja alb se oglindește în apa calmă a lacului, poate a unui tău limpede și netulburat. Acolo iarna și-a intrat deja de mult în drepturi. Sus și jos, primul contrast, se adună și se întrepătrunde în lac: vertical și orizontal, semeția piscului și generozitate oglinzii care-l domolește și-l ispitește-n adînc. Iarna e pe drum. Și, acum, aici, poate oricînd să înceapă, în fapt sau doar în închipuirea stîrnită de reverie, să fulguiască. În fața maiestății muntelui și a lacului, gîndul este deturnat către fragilitatea fulgilor și resimte acest nou contrast: masivitatea și trăinicia față-n față cu delicatețea pieritoare. Evident, totdeauna într-o ninsoare o grămadă de fulgi se ciocnesc unul de alltul. Dar poemul decupează delicat doar grațioasa atingere a doi fulgi, vă las să ghiciți de ce. Valoarea acestui poem, ca și a celor mai multe haiku-uri reușite, este tocmai suma acestor contraste topite în starea de meditație, atingerea acelor corzi profunde ale sufletului în stare să vibreze intens sub surdină. * Foarte bună analiza haiku-ului. Ea îi ajută pe toți cei care citesc să înțeleagă mai bine în ce constă frumusețea acestei specii literare și, în particular, a acestui haiku. Se pare că sunt în anantaj cei care scriu haiku direct în engleză. Cel puțin asta deduc din forma acestui haiku. Îți mulțumim pentru seriozitatea cu care te implici în explicarea acestor poeme! Cu prietenie, Maria Postat de catre Maria Tirenescu la data de 2006-10-02 14:07:29 Maria, se poate să ai dreptate, dar cred că Eduard Þară are și o variantă românească la fel de bună. Eu nu m-am străduit suficient să-l fac canonic și în românește. Mă bucur că apreciezi observațiile mele. Și mie mi-au plăcut poemele tale cu comentarii pe care le-ai postat. Încerc o variantă 5-7-5: Piscul alb în lac – primul dintre fulgi pe un altul l-atinge sau un prim fulg atingîndu-l ușor pe-un altul sau fulgul dintîi l-atinge pe următorul Nu-mi dau seama dacă nu e prea forțat. E greu să prinzi, numărînd silabe, și naturalețea rostirii și firescul exprimării. Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2006-10-02 20:27:33 Piscul alb în lac – primul dintre atingându-l pe următorul E o variantă... Cu prietenie, Maria Postat de catre Maria Tirenescu la data de 2006-10-02 21:40:10 Multumesc Traian pentru frumoasele articole cu referire la Haiku, le citesc cu un foarte mare interes. Cat priveste "ghicitoarea" nu stiu daca autorul s-a gandit la ce m-am gandit eu; in ce ma priveste eu vad in cei doi fulgi unul singur, celalalt efiind "virtual", proiectia primului in apa. Incerc si o varianta la graba, poate revin cu una mai elaborata : piscul alb în lac - pe suprafața apei doi fulgi se ating ~Traian Numai bine!~ Postat de catre Horia Ivascan la data de 2006-10-03 14:52:31 Erată: Piscul alb în lac – primul fulg atingându-l pe următorul Aseară, m-am grăbit și am trimis fără să verific. Aceasta era varianta pe care voiam să o postez. Cu prietenie,Maria Postat de catre Maria Tirenescu la data de 2006-10-03 16:32:46 Felicitări pentru comentariu. Este ca un mini poem în proză. Eu cred ca prima traducere în română, cea din corpul textului este cea mai bună, chiar dacă nu se încadrează în canoanele 5-7-5. Remarc totuși că în engleză autorul a căutat să respecte numărul de silabe! De altfel, aceste canoane sunt adesea sacrificate de către străini de dragul reușitei unui haiku. Ele nu reprezintă ceea ce dă forță unui poem haiku. Nu pot înlocui acel moment de iluminare (aha), de inspirație și în cazul de față încercările de a-l așeza în tipare ce țin de prozodie, fac să se piardă momentul „satori” când pur și simplu sub imperiul meditației observi ceva ce te impresionează. Sunt doi fulgi, de fapt sunt mult mai mulți, dar doar doi fulgi se ating în drumul lor spre nicăieri. Cum ating luciul apei adânci se pierd, așa cum se pierd și ființele noastre în hăul neființei. Dar în scurtul lor drum spre neființă ei se ating și poate parcurg drumul alăturați... În natură mereu este prezentă perechea și aici din noianul de fulgi, doar doi se ating. Și sunt puri și inocenți în atingerea lor... Foarte frumos haiku-ul! Postat de catre Magdalena Dale la data de 2006-10-03 19:18:37 Cornel, ca de obicei, ne incinti cu incursiunile tale in arta haiku-ului. cum sunt unul dintre cei care beneficiaza de aportul ce aduci in acest domeniu de interes, iti multumesc de doua ori: o data pentru profesionalism, a doua oara pentru disponibilitate. cu pretuire, gheorghe Postat de catre gheorghe Sarbu la data de 2006-10-03 22:36:58 Mulțumiri tuturor, ați răspuns la apel. Văd că toamna își (re)numără bobocii, nu ne-am înmulțit, dar nici nu ne-am împuținat. Maria, variantă ratificată. Horia, variantă ta este mult mai elaborată și arată că sugestia te-a pus pe altă cale mult mai densă ca sens. Magda, și observația ta arată cîtă profunzime este într-un haiku bun, fiecare găsește propria sa continuare. Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2006-10-04 21:10:08 Cine vrea să afle despre sau să participe la lansarea unui concurs de haiku după modelul kukai poate vizita ROMANIAN KUKAI |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate