Nu mai mi-e frica de mine decat atunci cand te aud pe tine venind de undeva din dedesubturile fiintei mele.
Si parca am impresia ca esti tu cel care ai fost cand eu te iubeam ca un copil fara mama, tu , parintele meu si mana care m-a aruncat orbeste intr-un destin pervers...
Nu, eu tot te mai iubesc, si ma doare carnea si varful unghiilor ma dor de neimbratisarea ta!
Imi este blestem peste viata si ce ma fac daca intr-o zi am sa ma trezesc ca nu te mai iubesc si ca , de fapt, nu te-am iubit nicicand, ca tu, de fapt,...nici n-ai existat?
Si ce daca m-am rupt de lumea mea doar ca sa te am o vara si apoi sa plec departe iar?...
Si ce daca tu ai fost singura mea promisiune dinspre un trecut care m-a desavarsit?...
Si ce daca acum am luat-o de la capat si tu nu mai esti?