nu mai știu nimic de mine de multă vreme. mi-am tot dorit să te urmez. plângeam chircită pe scările spitalului și nu credeam. nu ți-am mai știut trăsăturile. m-ai lăsat rătăcind repetându-mă la infinit reinventându-te.

sunt zile când nu îmi mai amintesc decât marginile știu unde mi-e limita. între ele haos.

o femeie intră în scară cu copiii de mână. târâie după ea sacoșe. nu sunt eu. nu mai sunt eu. câteodată cred că ești pe undeva și mă privești pe ascuns. mă străduiesc să zâmbesc. știu că asta te-ar face fericit.