Tuns scurt, ținută SS, examinează:
-Care e problema? Extracție? Carie? Unde?
Aaaa, e prea mică. Trebuie să mai crească,
să se adâncească, să avem ce lucra la ea,
clatină din cap, dând în Parkinson.

Întors brusc spre pacienta adormită
pe scaunul din stânga:
-Dvs? Tot carie?
Dar caninii ăștia ieșiți urât în afară
nu vă deranjează? Trebuie piliți..

După aproape două ore de zârâit, decretează:
-Am ajuns la nerv. Trebuie anestezie.
După alte două ore de “pileală”,
sufocată de praful dentar,
pacienta nu-și mai simte transpirația
adunată sub fundul amorțit.
Nemulțumit, lasă polizorul și izbucnește:
-Ia-n priviți don’șoară! Vă plac caninii ăștia cum arată?
Reflecția vampirică a colților filiformi îi extrag
bietei femei silaba îngrozită:
-Nu
-Trebuie scoși. Asistentă, injecția.

Istovită de spaimă, din oglindă, cele două goluri îi rânjesc
sub dezaprobarea stomatologului:
-Nțț, nu e bine. Știți cum facem?
Pilim toți dinții. îi legăm pe toți cu aparat
și-i îndreptăm ca pe asfalt.
Duduia sare ca un arc de pe scaunul rabatabil:
-Știți, eu trebuie să plec, mă așteaptă mama.
-Atunci vă programez mâine la 10 a.m.
Aveți acum de plată …Vă aștept deci pe dimineață.
Următorul!

Domnița pășește amețită prin aerul rece, murmurând:
-Când or afla ai mei, după ce m-au chinuit
atâția ani cu proteza aia dentară nenorocită…

Povestindu-ne, duduia râde, deschizându-și larg gura:
-Vedeți cum mi s-au deplasat toți dinții,
acoperindu-mi golurile caninilor extrași?
Așa a ajuns gura mea… mai mică.