... pentru diminețile în care ne dibuiți sub cearșafuri
oprindu-ne pasul alergat după cafea,
pentru tortul mâncat în doi și...
“partea cea mai mare e a mea!”,
pentru parcările nereușite dar...
“nu-i nimic, mamă ești cea mai tare!”
pentru ochiurile sfârâind domol a nouă zi,
pentru sărutul ce aburește ochelarii în
după-amiezile geroase de iarnă,
pentru e-mailul cu întrebarea lui Cărtărescu
trimis la oră de vârf,
pentru napolitana mâncată pe un pat de spital,
pentru ciorapii aruncați zilnic prin casă și
berea de la meci,
pentru serile în care somnul vine înainte de
“noapte bună”,
pentru mai mult sau mai puțin...
eu, vă iubesc.