Incep sa scriu acum pentru ca pur si simplu simt ca altceva nu as mai putea face ca sa umlu golul ce il simt adanc in fiinta mea.Citesc de doua zile in continuu si parca nu ma mai satur, barba mi-a crescut intr-un mod grotesc dar asta nu ma deranjeaza foarte tare.In tot ceea ce fac duc o lupta continua;parca la fiecare respir ceva se rupe in mine si ma indepartez din ce in ce mai mult de la ceea ce toti cei din jurul meu numesc normal.Mi-am pierdut ancora ce ma tinea legat de realitatea asta lugubra sau poate ca nici nu a existat vre-o data insa acum ma simt atat de departe cufundat in gandurie mele incoerente incat realitatea mi se pare doar o insula lasata de mult in urma sau poate pur si simplu nedescoperita.
Ma gandesc acum la Cartarescu si la Mendebilul lui din copilarie cel care le fura ochii si mintile tuturor celor de la bloc si care nu a fost nici o data inteles pe deplin si care in final probabil ca nici nu a existat si ma simt atat de singur pe lumea asta incat totul nu mi se pare decat un vis urat.
Maine ma gandesc sa mai ies si eu din casa si poate ca am sa ma intalnesc cu gasca sa jucam un tenis de picior si poate dupa aia sa mergem sa bem o bere insa stiu ca toate astea nu ma vor face sa ma simt mai bine,poate doar ca pentru cateva ore voi reusi sa evadez din universul meu si sa iau parte la ceea ce prietenii mei numesc viata de zi cu zi.Sa fie oare asta viata de zi cu zi?Ar trebui oare sa gasesc satisfactii in asta?Eu cred ca nu este decat o monotonie asasina care ucide si picutul de umanitate care mai exista in mine.Imi amintesc ca acum cateva zile pur si simplu am vrut sa ma pierd in mine si nu am mai raspuns nici la apelurile de pe celular si nici la mesajele lasate disperate pe robotul delefonic de amici,pur si simplu am vrut sa ignor pe toti si totul drept pentru care apoi mi s-a zis ca ei s-au distrat copios, cica au fost la bere si au ascultat muzica la colt.Am simtit o atat de mare scarba incat aproape ca m-au bufnit lacrimile iar tot ce am putut sa zic a fost : "Poftim?!".Oricum toti m-au privit ciudat dupa care au revenit la discursurile uzuale: ce masina si-a luat ala,cati cai putere are,berea este mai buna in Cristal House decat in Campus (si mai e si mai ieftina pe deasupra),uite ce buna e nevasta lu' nu stiu care,maine am restanta si nu stiu nimic si bla bla bla incat imi vine sa plec departe departe si sa uit de toti si de toate.Dar toate astea in final parca mai reusesc sa umple golul ala imens pe care il simt,singura conditie fiind aceea de a nu ma gandi prea mult dar vezi tu ca in momente ca cele de acum nu prea pot sa nu ma gandesc.
Visez la anii copilariei cand alergam si eu ca Mirciosu' prin santurile din spatele blocului si cand ma intorceam murdar si julit tot dupa o zi intreaga de Somatelea sau Hotii si vardistii.Acum imi dau seama ce inseamna inocenta si viata fara de griji si cat de mult inseamna puritatea si naturaletea acelei varste.sunt atat de departe anii aceia incat parca sau intamplat in alta viata sau ca nici macar nu mi s-au intamplat mie.Dar termin acum cu astea ca parca am devenit un pensionar melancolic care trambiteaza zilele de demult si parca m-am mai descarcat un pic.