Copacii inalti,gandesc plimbandu-ma prin parc,au ceva fascinant,ceva cunoscut,ceva din culorile tale...pasarile adormite,au in ele un cantec,un cantec misterios si diafan,melodic ,un fel de acord de suflet,neconditionat,imposibil de controlat...ce galbene aramii sunt aleile,frunzele nepasatoare pe care plutesc fara sa le ating,seamana cu ochii cuiva,cu ochii mei,ai tai?....ma plimb ca o caprioara in rezervatie,libertatea mea,centura la blugii tai visinii,ma strange dracesc si nici n-am putere sa ma intreb ce vrei de la mine,la ce-ti foloseste sangele meu adormit...chiar,de ce eu?de ce eu?de ce eu?de ce asa?ce vrei?Privesc cerul,in locul unde de obicei apare un curcubeu...incerc sa ies din masinaria in care am alunecat,in timp ce numaram norii,o masinarie care nu seamana cu nimic,pe langa care au trecut o multime de rataciti...de ce tocmai eu?