agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1204 .



Jurnal de calatorie ... in nebunie
personale [ Jurnal ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [omul cu sobolani ]

2001-06-13  |     | 



13.15.2001 16:00

I


Aud zgomotul sacadat al trecerii timpului cu o incetineala de mormant. Aud zgomote de neinteles ce izvorasc din hauri miscatoare spre a rupe bariera singuratatii atemporale. Un martor surd al desertaciunii vietii cerseste-un galben apeland la consiinta mea umana de mult disparuta in invalmasirea apei moarte in care am fost scufundat pentru prima data. Imi tiuie urechile prinse in zgomotul hulpav facut de vulturii de prada napustiti asupra gunoiului inca duhnind a viata ce se misca imprejurul meu. Aud o muzica divina, verde, ce se opreste in fata trecerii mele spre desertaciune. Timpul nu mai exista acuma. E innecat in intunericul ce razbate din exterior. E un soare negru deasupra capului meu. Incerc sa il luminez cu o privire plina de speranta dar nemernicia ma doboara inainte sa razbat prin irisul infect. Ma refugiez in spatele lui cu o frica obsedanta in suflet, dar sunt ravasit de gandul ca nu sunt singur. Un hau se deschide in fata mea iar creierul imi tresalta instinctiv. Citesc in el dezamagire, dispret si multa mizerie. E inconstientul sau fericirea ??


II


Am zarit nebunia si m-am pierdut in ochii ei. Sunt la fel de inexpresivi precum o picatura de apa, dar ma atrag mai mult decat alchemia vietii. Incerc sa inteleg in ce masura luciditatea mea ma face mai uman si nu gasesc decit dezamagire. Ma ademeneste adierea ideii de nebunie si sunt tentat sa o inspir in piept in ciuda pierzaniei care pluteste in aer. Oare a fi liber inseamnba cu totul altceva decat ceea ce am fost invatat sa cred?
Un zgomot strident imi macina atentia incetul cu incetul. E uimitor cat de usor imi poate fi paralizata gandirea. Poate o sa imi revin. Poate ...



III


Se pare ca linistea chiar si aparenta este benefica psihicului meu labil. Muzica verde alearga din nou prin fata ochilor mei muti si sentimentul marginirii ma chinuie mai mult ca niciodata. Simt ca se apropie deznodamantul si inca nu am realizat daca intr-adevar sunt pe cale sa ating finalitatea sau ma departez tot mai mult de eden-ul atat de greu cucerit. Am senzatia ca sunt haotic si nu reusesc sa imi recapat echilibrul. Probabil ca ma apasa ideea intoarcerii in colivie. Nu pot decat sa sper ca intr-o zi imi voi recapata libertatea si voi gusta din nou ambrozia inselatoare ce ma tine in viata. De ce oare aceasta este nemarginita iar eu sunt atat de efemer in raport cu ea ??


IV


Vad in zare sfarsitul si nu incetez sa visez clipa care ma va rapune intru eliberare. Ma inspaimanta singuratatea si caut cu disperare in neantul ce ma inconjoara acea nota muzicala ce ma poate salva. Un infinit de note zboara pretutindeni iar ochii ma dor in incercarea de a le cuprinde. Tocmai aceasta durere este cea care ma face propriul meu prizonier si imi genereaza colivia. Am nevoie de o raza de lumina pura din exterior pentru a ma salva. Simt ca ma scufund tot mai tare in intuneric. Simt ca traiesc pentru a gasi lumina desi cel mai fierbinte gand al meu alearga inspre sedentarism si moarte, deci intuneric. Dar cum pot eu sa vad intunericul daca nu stiu care este diferenta intre el si lumina ? Poate voi muri inainte de a muri prin eliberarea fiintei. Oare de ce e blestemata sa ma poarte ca povara ? Oare cate alte fiinte au cazut sub apasarea mea de-a lungul veacurilor ? Imi e imposibil sa constientizez si tocmai din acest motiv e o utopie si existenta unui eventual raspuns. Simt ca acesta vine din mine, dar intotdeauna se ineaca la malul constientului. E cel mai mare defect al meu ca fiinta si al naturii ca piedestal.


V


Ma intreb deseori ce gandeste un nebun iar raspunsul cel mai simplu ma strabate intr-o fractiune de secunda. Sunt tentat sa zic: "un nebun nu gandeste", dar nu reusesc sa explic acest lucru. Poate sunt limitat, sau poate e de neinteles. Nu stiu. Cert este ca incerc sa gasesc o altfel de explicatie. Poate situatia in sine de a fi nebun te departeaza de la tiparul lumii si implicit al vietii. Nectarul nebuniei poate e cel care iti da posibilitatea sa traiesti in adevaratul sens al cuvantului. Un nebun e liber. Sunt convins de asta si sper sa pot verifica. Astfel, a fi liber inseamna a fi singur, a fi separat de ceea ce e mai rau in natura noastra umana: gandirea colectiva, restrictiile si tot ceea ce poate fi numit regula. Un nebun nu mai poate fi afectat din punct de vedere moral sub actiunea stimulilor care rod din noi zi de zi. El este imun la dezamagire. Este imun la desertaciune. Este imun la durerea generata de acestea. Este liber si totodata fericit. A reusit sa evolueze lasandu-ne apasarea sufleteasca de care s-a lepadat. E fiinta, nu om.


VI


Am ajuns sa urasc ziua in care lumea s-a deschis ochilor mei profani. Nu pot sa imi explic de ce, dar pot sa banuiesc ca e din cauza sentimentului de claustrare. Doresc cu disperare sa fiu asemeni unui nebun, sa gust din placerea fiintei macar o data inainte de a fi coplesit de prezenta nefiintei. Tanjesc spre nestiinta, spre imunizarea auditiva in ce priveste exteriorul si spre o deschidere inspre interior. Cu cata placere m-as cufunda in mine insumi stiind ca nu pot fi atins de impulsuri dureroase din jurul meu ...


VII


M-am cufundat in ganduri si am ajuns sa nu observ muzica. Descopar cu surprindere senzatia placuta. Am facut primul pas spre nemurire si am recazut in clipa urmatoare in realitate. E cruda. Ma inspaimanta. Am pierdut acel pas facut intr-o clipa de inconstienta, renuntand la gustul dulce, imbatator al haosului, depasind irisul si pierzandu-ma din nou in marginirea lumii. Totul e neschimbat cu exceptia sperantei. E singurul pisc de care pot sa ma agat in caderea spre clipa in care o sa ma nasc din nou.


VIII


Sunt om, desi as vrea sa fiu doar fiinta.


13.05.2001 18:10

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!