autor: mocanu gabriela


Insistasem destul de mult pe langa prietenii mei spre a face aceasta excursie la munte, toamna. Lor nu le place toamna, insa pentru mine ea reprezinta anotimpul de suflet.
Lunga calatorie nu ma obosise deloc, spre deosebire de amicii mei; din contra, peisajul mirific - de care ma despartea geamul gros al compartimentului - imi dadea o stranie senzatie de bucurie.
In sfarsit , dupa toata operatiunea de instalare la hotel, am inceput sa ne facem planuri pentru perioada de timp ce urma sa ne-o petrecem pe taramul de vis al muntilor. Pentru a doua zi stabiliseram sa escaladam muntele si sa organizam un picnic pe malul lacului ce se afla in craterul acestuia. Eram atat de entuziasmata, incat toata noaptea n-am putut inchide ochii, sufletul meu alerga euforic pe valurile imaginatiei, de parca in locul acela ma nascusem, iar acum traiam bucuria regasirii spatiului si timpului pierdut.
Cum era de asteptat, m-am trezit prima si cu miscari repezi am deschis geamurile camerei. Razele palide ale soarelui tomnatic se iveau timide de dupa creasta muntelui gigant mangaindu-i chipul si luminandu-mi sufletul. Am inchis ochii incet si am dat frau liber simtirilor. Mi-am umflat narile ca doua tobite in miniatura si am respirat adanc. Aerul tare, puternic, cu miros de esenta de toamna, cu iz fermecator de iarba uscata si apa proaspata mi-a patruns in inima si in minte racorind arsura provocata de un amalgam de ganduri si sentimente fierbinti.
Cand s-au trezit si prietenii mei, totul era pregatit pentru plecare, si iata-ne astfel luand urma cararii serpuite care avea sa ne conduca spre infinitul albastru al cerului.
Captivata de peisajul care ma inconjura, ramasesem in urma, iar la un moment dat m-am trezit singura - prietenii mei o luasera inainte fara sa isi dea seama de lipsa mea. Nu m-am ingrijorat; eram foarte bucuroasa, deoarece singuratatea te face sa te simti altfel, sa privesti altfel. Am continuat sa urc cu pas domol concentrandu-mi atentia asupra mediului inconjurator. Vantul lin se strecura printre ramurile copacilor leganandu-le coroana intr-un dans ametitor, facand lumina sa tremure. Crengile aproape golite de podoaba frunzelor imi indicau mii de drumuri deschise spre univers si cand eram gata sa imi inalt gandul spre Cer, glasul Pamantului ma striga tanguitor prin fosnetul frunzelor uscate ce se zvarcoleau sub greutatea pasilor mei.Imi aduceam aminte ce spunea bunica :
" Tine minte, copile, ca fiecare dintre noi inainte sa fim oameni am fost un element mai mic sau mai mare din Natura!"
" Adevarat, bunico ?E posibil ca si eu sa fi fost o furnica ?" am intrebat-o eu.
" Sigur ca da, copilul meu, iar prin Moarte ,Dumnezeu ti-a dat viata. De aceea tu trebuie intotdeauna sa ai grija de natura si credinta in Dumnezeu."
Cu cat urcam, cu atat sufletul meu era mai linistit, iar mintea mea mai limpede.
" Fiecare dintre noi a fost o Samanta, un Mugure, apoi o Floare, un Fruct si iarasi o Samanta... " ma gandeam. " Si daca Samanta e seaca... atunci nu va mai exista Mugurele, Floarea, Fructul ? Dar daca Samanta va fi pe jumatate stricata ? Atunci Mugurele , Floarea, Fructul vor fi vesnic vestede? "
Urcam cautand raspunsuri plauzibile. Insa natura ma zapacea prin atingerea ei, ma impiedica sa imi mai pun intrebari. Era atat de liniste in jurul meu, incat am alungat chinuitoarele ganduri existentiale, lasandu-ma prada naturii.
Traversand o poienita aramie, privirea mi-a cazut asupra unei imense fantani de culoarea verdelui infuriat .Ajunsesem pe malul lacului despre a carui frumusete stiam doar din auzite. Am bagat mana tremuranda in apa-i neclintita si fiori de gheata mi-au intepat sufletul. Speriata de senzatia ciudata, mi-am rotit privirea imprejur. Copacii, strajeri fideli ai comorii muntelui, in a carei stralucire se oglindeau trufasi, ma indemnau staruitor sa-mi inalt privirile spre Cer. Ma leganam intr-o ameteala usoara si m-am lasat jos pe covorul de iarba uscata; mirosul ma imbata.
- Hei, ce faci acolo? ma auzii strigata de undeva din departare.
Erau prietenii mei.I-am intampinat cu un zambet fortat.
- Plimbarea a fost minunata; eram siguri ca te vom gasi aici ! Primavara n-a fost niciodata mai frumoasa ca in acest an ! Natura este absolut incantatoare primavara !
- Da...Primavara ! spusei eu mormaind, dar sufletul imi canta neincetat: " A venit toamna , acopera-mi inima cu ceva... "