ce simple ar fi toate, mai ales pentru mine, daca as reusi da mi-o scot odata din cap, daca nu m-as mai gandi deloc la ea.
ea..............
pentru unii doar un nume iesit din comun, nimic mai mult.
pentru mine..............
nu mai stiu. as putea zice ca reprezinta lumea mea, ca fara ea nu pot trai, dar cum anume de existam eu inainte de ea? si mai important, fara ea.
poate ca eram doar in cautarea ei, poate ca dorinta de a o gasi m-a tinut in viata in absenta ei, poate ca ..............nu mai stiu.
totul este relativ.
chiar si ce simt pentru ea. e un amestec de sentimente ce nu poate fi definit si cuprins in niste cuvinte banale, care nu fac decat sa vulgarizeze, sa o coboare in universul nostru cenusiu, sa desacralizeze.
pentru mine ea reprezinta totul si nimicul in acelasi timp. daca nu as mai putea-o vedea.... mai bine sa nu ma gandesc.
cinci minute in prezenta ei si pot uita totul, nimic nu mai conteaza daca reusesc sa o fac sa zambeasca, daca pot sa o fac sa uite de cenusiul vietii; pentru un zambet de-al ei mi-as da nu ani din viata, nu regate sau alte chestii materiale, mi-as da singurul lucru mai de pret pe care il mai am,esenta fiintei mele ca persoana, mi-as da sufletul, l-as vinde.
ce rost ar avea o viata petrecuta in minciuna, intr-o continua ascundere a adevarului ca nu mai pot sa suport, ca ma inebuneste gandul ca altul o strange in brate, ca zambetul ei este adresat altuia, ca eu n-o sa mai fiu niciodata ceea ce am fost.
sunt ca o stea, care odata mutata de la locul ei este condamnata sa rataceasca pe vecie prin univers in cautarea unui punct stabil de care sa se agate, si care sfarseste prin a face un compromis cu o planeta rece unde se prabuseste intr-un abandon total, sperand la liniste.
cineva spunea:"i rather have one touch of her hand, one smell of her hear, one kiss of her mouth, then an eternity without it. one!"
acuma stiu ce zice. sa stiu ca daca o ating ma condamn singur la nefiinta, as face-o. macar atunci as pleca fericit.
ar fi o binecuvantare, o chem cu toata fiinta mea, si in acelasi timp lupt pentru viata, dar ce inseamna oare o viata fara acel element care ne duce mai departe si care se numeste atat de simplu: iubire, dragoste.
cuvant simplu cu implicatii multiple. iubire de semeni, dragoste de viata,de natura, de tot ceea ce avem si ne inconjoara.
cum oare pot fi asa de slab si de prost??
da, prost. si prost numai fiindca in grija mea de a-i face pe plac in toate privintele, in stradanile mele de a fi totul perfect am omis chiar elementul cel mai important din toate. am uitat de ea. de fapt incercam sa fac toate lucrurile care le credeam eu importante pentru ea, si nu am observat ca ea avea nevoie cateodata de cu totul altceva. si astea s-au adunat si au dus la ..............
la ce??
la ruperea mea in doua. era o parte din mine. chiar mai mult decat atat, i-am dat jumatate din sufletul meu. dar nu-mi pare rau. inca il are cu ea.
sunt eu o victima??
da sunt.
o victima a propriei mele slabiciuni, a faptului ca m-am abandonat in bratele ei, a faptului ca am crezut in minuni, a faptului ca am zis:"da! ingerii exista" cand am vazut-o pe ea.
a fost de ajuns o singura privire din partea ei, un singur gest care pe unii i-ar fi distrat, dar mie mi-a atras atentia asupra ei si mi-am spus: e speciala.
si chiar e. a fost si inca este.
ce o face asha speciala??
faptul ca e ea, unica. si ca a fost unica mea, si pentru o vreme, eu am fost unicul ei. poate ca voi mai fi, poate ca nu.............poate ca intr-un mod ciudat nu am fost niciodata, poate ca am fost si voi fi tot timpul.
cand eram mai mic imi ziceam ca nu voi iubi niciodata, ca este ceva inutil, ceva care doar te face mai slab, dar dimportriva, nu am fost niciodata mai puternic decat atunci cand am fost cu ea, si asta doar datorita ei.
azi am vazut-o. am atins-o. si atat. pentru ca altul era acolo si se bucura de favorurile ei.
mandria mea a fost nevoita sa "plece", nu mai era loc si pentru ea, dragostea imi umplea tot sufletul si ea era tot ceea ce vedeam.
nu sunt frumos, nu sunt bogat si nu sunt nici pe departe asa de destept pe cat as vrea sa fiu. acuma sunt un nimeni. dar cand eram cu ea eram cineva. eram primul om din lume, eram in fruntea tuturor, nimic nu-mi parea imposibil, eram invincibil. si asta doar fiindca o aveam pe ea.
ea....................
pentru unii doar un nume mai deosebit, pentru mine.................
speranta e tot ce ne mai ramane, dar cum anume putem spera cand nu mai avem forta necesara??
cand tot ce facem este sa ne supunem unei rutine, cand ne abandonam in voia sortii, sperand ca de undeva din neantul zilei de maine va aparea punctul fix de care sa ne putem lega.
eu am ratat punctul meu fix, si singurul lucru ce imi mai ramane de facut este sa caut o "planeta" mai calda care sa ma primeasca.
dar ce faci cand nu vrei??
cand nu vrei sa uiti, cand nu poti pentru ca fiecare fibra din corpul tau reactioneaza violent si respinge din start ideea absurda de a renunta la amintirea ei??
da, amintire pentru ca amintire esti si vei fi.
vanez umbre si prind doar vant si amintiri nebune.
da, amintiri nebune.