azi cred c-am revenit la treburi mai vechi la care se pare ca ma pricepeam de minune. suffery. din obisnuinta cautam fisierul in care pentru ultimul an si ceva tot imi scriam poeziile si-mi scrijeleam gandurile. eh, nu mai era. il stersesem mai devreme. normal. oricum nici nu-mi dadusem bine seama de inexistenta sa, ca si-mi trecuse prin cap sa-l inchid. stiam eu ce stiam atunci cand mangaiasem tasta delete cu amprenta degetului aratator.

acum ascult saint. e de fapt mai degraba (S)AINT, care nu stiu de ce, e melodia mea preferanta de pe ultimul album manson... zice la un moment dat... what's my name, what's my name... hold the "s" because i am an "ain't"... eh, imi place, ce sa mai...
sunt in corpul acum uneia dintre acele stari in care iti vine sa explodezi, dar nu gasesti exact modul in care una ca asta sa fie cu putinta. parca trebuie sa fiu in alta parte, alt loc sigur m-ar salva, poate alti oameni...

de ce naiba de fiecare data cand ma simt mizerabil ajung sa completez spatii? in fine... be careful what you wish, you may regret it... careful what you wish, you just may get it. nu vreau aproape nimic. si sunt deja obisnuit ca atunci cand vreau si eu in sfarsit ceva, o data la cinci de ani, sau o data intr-o viata sau chiar mai rau, la doua sau trei sa nu obtin nimic. penibil este ca desi este destul de previzibil esecul, si-mi dau seama dinainte ca frumos nu se poate termina, tot sunt luat prin surprindere. tot in acelasi cazan plin de smoala ajung, in acelasi foc. acelasi...

adevarul este ca in general sunt penibil. acum vreo patru zile era sa ma iau la bataie cu cel mai bun prieten al meu pentru ca ma daduse afara din prima la mafia. nesimtire chiar era, dar...
cred ca e prima oara in viata mea in care chiar ma intreb cu adevarat de ce scriu poezii...

"i wake up today and wished for tomorrow,
i don't wanna be like anyone else
i wake up today and wished for tomorrow
i don't even want to be myself..."

imi amintesc vremurile cand o scriam din plictiseala. de parca s-ar putea cu adevarat asa ceva!... pe cat de idiot imi par acum privind in ieri, foarte probabil ca am sa-mi par maine privind in azi... asa e mereu, vieti de-a randul...

am promis cuiva c-am sa-i scanez si-apoi am sa-i trimit niste poze... acum ceva vreme, odata... lucrurile nu ies chiar asa cum ai vrea, nu? insa pana la urma... exista un mod al intamplarilor de a se vindeca de la sine. doar cicatricile sunt cele ce raman. frumoase intotdeauna, minunate mereu. the reminder... you' ve been there. you've done that!... you know.. it was no dream, no nightmare...

cat de mult imi placea reclama de la allianz... cu taticul si fiul. iar asta zboara cu avionul in partea cealalta a lumii, insa nu inainte de a-i promite fiului ca-l suna. telefonul apoi suna, fiul ridica receptorul in culmea entuziasmului si spune... daaaad... iar de la capatul celalalt, o voce tandra foarte, silabiseste: a promise is a promise... ma facea de fiecare sa zambesc banalitatea asta de reclama...

acum nu-mi mai place decat ursuletul. dar asta este deja atat de rar incat... am totusi o mica poza cu el, facuta cadou de cineva...

"I wanna be your friend,
I wanna be your friend..."

of... anyway, we're all evil, aren't we? si eu care credeam ca sunt baliverne si ca nici nu exista bine si rau. suntem toti rai, prieteni, si nu stim altceva sa facem decat ceea ce suntem. gasim fantome unde nu sunt oameni si punem carne si oase pe ele. mi-e asa o sila...

"you are the church, i am the steeple,
when we f**k, we're all god's people..."

12/12/1212