Sangele imi clocotea in gatlej, si moartea ma imbia sa trec pragul. Era atat de bine si ametitor ca, zau nu m-as fi intors la viata, caci, sa traiesti, trebuia sa faci eforturi disperate, dar ca sa mori, era atat de simplu. Zau ca nu-mi venea sa fac acest targ si-s sigur ca nu ma intelegeti, voi, ce n-ati fost acolo... O, Doamne, cat mi-a fost de dor de Tine, sa vin la Judecata...! Si am sa vin, singur, caci in fata Ta suntem cu totii singuri. N-as fi luptat sa ma intorc, de mi-as fi fost vazut copilul, macar o data. Cand l-am auzit spunandu-mi la telefon "tati...", am inteles ca avea nevoie de mine, in viata lui, sa-l cresc. Gandul la el mi-a inhibat tusa si-am adormit.
A doua zi, cand am ajuns la doctor, d-l Cazacu, D-zeu sa-l odihneasca, s-a uitat cu amaraciune la mine si m-a "cazat" in cea mai buna camera din spital. Doar era directorul spitalului T.B.C. Peste vreo cateva luni imi spunea ca fusesem atat de rau cand am ajuns, ca n-a crezut nici el ca ma mai poate salva. Se mai "cazau" unii, doar pentru cateva zile. Deja,
incepusem si eu sa-i cunosc pe astia, care n-aveau intenii serioase, de erau pasageri de ocazie. Va mint, vedeti, ca prima data am stat cu ziaristul, ala de-avea doar un sfert de plaman si compunea rebusuri. Un tip destept...Abia dupa aceea m-a pus cu bucatarul, cu Liviu. De la el am invatat ca ciorba de burta se face noaptea, ca atunci o fierbi doar doua ore, iar daca o faci ziua, n-o termini in sase. Ca stomacul vacii are porii deschisi noaptea, cand ea, de fapt, digera.
Dupa mine venise si unul ce fusese profesor de filosofie si astazi e agent de asigurari. Ce om...De cate ori il intalnesc, ma fascineaza. Nevasta-sa era medic. M-am intrebat, mai mult de el de cat de mine, oare el, cum de s-a inbolnavit? Eu fusesem o viata intreaga slab si era o vara dintr-alea ca ti se uscau pomii in gradina, asa ca nu mi-am dat seama cei cu mine. Mai dadusem doua gauri la curea, dar fusese atat de simplu incat puteam s-o fac oricand si pe
urmatoarea. Nu ma durea nimic, doar ca mai transpiram. Eu, care nu transpiram de fel. Intrasem in rand cu lumea, si ce bine-mi parea ca nu mai sunt "un tip aparte", cum mi-a spus o colega de clasa, la intalnirea de 15 ani.
In spitalul T.B.C. am invatat ce-i omenia. Am invatat sa-l iubesc si pe tigan, si pe infirm, si pe betiv, caci zilele ni-s numarate, cu ei impreuna sau alaturi, egali in fata mortii. Va iubesc d-le Voicu si va pretuiesc cu adevarat!
- Ce mai faci Aniko? Te sarut! Te plimbai cu caruciorul prin fata salonului meu si-mi faceai cu mina. Ti-aduci aminte? Si-erai fericita daca-ti zimbeam, caci nu murisem. Dar tu Corina? Stiu, ai terminat dreptul si parca ai un copil sau doi? De ce nu vrem sa ne amintim ca traim si ne ingropam de vii? Te pup, Cornele! Cand trec prin satul tau, de-atatea ori, ma gandesc la tine, si doar de cateva ori m-am oprit sa-ti spun, intr-un fel sau altul ca mai existi in sufletul meu. Avem timp acum, si bani avem, si sanatosi la trup suntem, dar nu facem nimic sa ne vedem. Nici pe tine, si nici pe tine nu te-am uitat, dar tie si tie nu-ti voi spune numele, pentru ca de voi m-am cam indragostit si nu se cade...Dar ce se cade? Sa ne razboim? Sa ne uram, se cade?

Doctorul Cazacu ma chema uneori la dansul in birou, sa mai povestim. Ca si din intamplare venea mancarea pentru medicul de garda. "Haideti, luati si mancati, imi spunea, ca eu tocmai am venit de acasa si am mancat". Prima data l-am crezut, apoi... Avea doi baieti, unul de varsta mea si-mi tot spunea de ei. Simteam, cateodata, ca ma confunda si ca imi
vorbeste de parca as fi unul din ei.
Mai fumam, pe de-ascuns. Si-odata, domn' doctor ma serveste cu o tigara. As fi luat-o, dar parca ma jenam, "Pai bine, zic, dar T.B.C-ul?" "N-are nimic", zice. "Nu de asta faci T.B.C. Daca organismul este in echilibru, n-are nimic. Altfel, noi toti astia, care lucram aici ne-am imbolnavi." "Chiar asa, ma gandesc, dar ei cum de nu se 'mbolnavesc?" "La omul
sanatos, organismul reuseste sa-si creeze anticorpii si daca nu intervin anumiti factori, ca stresul, etc. nu patesti nimic",
continua el, ca si cum m-ar fi auzit.
Intr-o zi la 12,20 ma suna maica-mea si-mi spune ca la ora 13,00 este inmormantarea d-lui doctor Cazacu. Incep sa-mi tremure picioarele, raman fara vlaga, dar mai apuc s-o intreb:"Bine, si tu acum imi spui?" "Acum am citit si eu in ziar", zice biata mama.
Ajung, si aflu ca fusese la Craiova, unde si-ar fi dorit sa se mute, si i-a venit rau. Au sunat la salvare, dar nu veneau. Un alt doctor, prieten de-al sau i-a sunat din nou: "Haideti, odata, ca-i un coleg de-al nostru". Domnul Cazacu nu mai putea vorbi, era deja intins si dupa ce a asteptat de-ajuns, a dat din mana, sa nu-i mai sune pe aia cu salvarea ca el s-a saturat sa-i mai astepte. Parca il vad si-acum cum se plimba pe coridoarele spitalului, si cand vorbeam de ceva ce nu mergea bine, dadea din mina, ca si cum ar fi spus ca el nu mai apuca pana s-or indrepta toate. Dar nu zicea nimic. Asa cred eu ca ar fi
vrut sa spuna. Oare ce optiuni politice o fi avut? Doamne, nu se poate sa fi uitat. Nu se poate! Degeaba, nu-mi dau seama.
Am cunoscut, mai apoi un domn, farmacist, inventator, cu lucrari publicate si brevete de inventie, a carui ultim medicament este bun in tratarea T.B.C-ului. Iar pentru cei care nu stiu, este bine sa subliniez ca nici un brevet de inventie nu se acorda, daca, nu aduce ceva in plus, benefic, fata de descoperirile precedente. Daca am inteles eu bine, medicamentul de care va povestesc, avea ca element de noutate calitatea suplimentara de a proteja ficatul. Spun avea, pentru ca respectivul inventator a alergat pe la
portile Ministerului Sanatatii si la fabricile noastre de antibiotice si s-a ales cu drumurile.
Vorba ceea: "cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia!".
Am incercat, discret sa aflu de ce nimeni nu-i interesat de o inventie romaneasca, mai cu seama ca omul nostru nu vrea decat sa-si poata plati facturile, la intretinere. Ei bine, nimeni nu-i interesat de un busines dintr-asta, ci de unul serios, cu bani multi. Ca daca faci importuri, si sumele-s de cateva ori mai mari, ai ce sa imparti. Si comisioane, si profituri, si toata lumea este multumita... Batrinul inventator ar fi bucuros si daca ar primi o negatie de la fabrici sau de la Ministerul Sanatatii, ca si-ar putea incerca norocul in strainatate. De-abia
asteapta unii de prin Germania ca sa-i cumpere brevetul.
Sau poate cu remanierea guvernamentala se reanimeaza si Ministerul Sanatatii.
De multe ori cand ma plimb pe strada, il simt pe domnul Cazacu langa mine, uneori mi se pare ca-l vad. Zimbeste, si pleaca si-mi spune ca el i-a iertat demult pe toti care i-au gresit ca n-au venit la timp, dar ca mai vrea sa ne vada.
Sa nu intarziati niciodata!