agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2567 .



La prima vedere
personale [ ]
povești nescrise

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Nexus ]

2003-12-06  |     | 



Mă privea așezat cuminte pe marginea patului meu conjugal. Dăduse pătura la o parte și se așezase pe o palmă de loc cât să nu deranjeze pe nimeni. Eu mă trezisem să beau apă cu bidonul meu de plastic de un galon așezat la îndemână lângă patul în care nu poți intra sau ieși decât pe o singură parte.
- Mi-ai promis că n-o sa mă dai, a spus încet privind pe geam.
Cu capul greu și ochii lipiți mi-am pus ca de obicei perna în cap și am încercat să adorm la loc. Un oftat imperceptibil și o mișcare a patului ca și cum s-ar fi ridicat cineva m-a făcut să mă uit mai bine. Era el. Sau eu, nu știu cum aș putea să spun mai bine. Răducu. Acela care mă privește câteodată din poze alb negru și câteva color.
- Mi-ai spus că n-ai să mă dai. A șoptit el din nou privind în sus la stejarul din fața geamului. Ar fi vrut să ajungă la pervaz ca să își sprijine coatele dar era prea sus pentru el.
L-am ridicat de la spate și l-am pus cu fața la mine pe dulapul din dormitor.
- Ce cauți aici?
- Nimic.
- Știi că te cunosc, spune, ce dorești. Orice.
- Să nu mai spui niciodată orice. Asta vreau.
- Bine Răducule nu mai spun. Acum spune-mi, ce vrei de la mine?
- De ce întotdeauna crezi că vrea cineva ceva de la tine? Dar ai dreptate. Vreau ceva.
- Ce? Am întrebat ridicând puțin vocea. Mi-a pus degetul pe buze și mi-a spus că ar fi păcat să o trezim pe doamna aceea care doarme. E obosită.
- Aș vrea să mă ții de mână. Și să îmi spui o poveste.
- Cu ce să fie povestea?
- Cu ce vrei tu.
- Bine. Vrei un suc de mere?
- Nu, eu nu pot bea suc de mere. Dacă ai puțină apă cred că beau. Aș bea un pahar plin cu apă.
L-a băut încet, tot, oprindu-se ca să mai poată începe să bea o dată. Așa cum îmi închipui eu că aș bea ultimul pahar cu apă. S-a șters la gură cu mâneca, și-a sprijinit bărbia în palmă și mă privea în liniște.
- A, da povestea. Povestea.
A fost odată un loc în care niciodată nu însemna nimic și care de fapt nu a existat pentru că nu se povestește despre el.
- Dar tu de unde știi?
- Nu mă mai întrerupe, am spus tăios.
Răducu a lăsat ochii în jos, a roșit și a început să își șteargă palmele de pijămăluța lui cu dungi albastre.
- Îmi pare rău... a spus ridicând privirea. Spune, te rog...
- Dar nu mă mai întrerupi?
- Nu.
Era undeva departe o țară care se numea Oblivia.
- Are un nume frumos, a zis el punându-și apoi speriat mâna la gură.
În țara asta trăiau niște oameni ca toți oamenii, poate un pic mai mici decât cum suntem noi acuma. Înalți... cam așa ca tine. Dar asta nu are importanță.
- Ba are.
- Þi-am... bine poți să mă întrerupi când vrei. Deci: acolo trăiau niște oameni ca noi. Numai că uitau aproape tot de la o zi la alta. Știau doar cum se numesc. Uitau în schimb cine le sunt copiii, părinții, soții, soțiile și în fiecare dimineață la micul dejun își spuneau unul altuia numele își zâmbeau și plecau să culeagă de-ale gurii sau să vâneze.
- Deci știau că trebuie să mănânce.
- Da știau pentru că altfel nu ar mai fi trăit (doamne ce frază imbecilă am scos)
- Mie îmi place și așa. Spune mai departe.
În fiecare seară când se culcau își luau rămas bun. Apoi se trezeau din nou străini.
Acea țară avea un om care făcea ce dorea. Un vrăjitor. Care le veghea destinele oblivienilor.
- De ce nu îi spui Dumnezeu?
- Vrei sa îi spun Dumnezeu?
- Nu. Doar te-am întrebat.
- Pentru că nu am vrut. Prea mulți Dumnezei în lumea asta.
Într-o zi vrăjitorul ăsta s-a hotărât că viața celor pe care îi păstorea e cam fără sare și piper. Și i-a chemat pe toți spunându-le să aleagă ce vor să fie, ce vor să facă, să le dea ceva care să le rămână peste noapte. Le-a explicat despre meserii despre politica cam cum sunt oamenii la noi. Înțelegi?
- Îhâm.
Și i-a pus să aleagă. Primul a vrut să fie președinte. Apoi pe rând au vrut să fie vânători, bancheri, ba chiar unul a spus că vrea să dea pâine caldă la oameni să îi vadă cum se bucură. Unii au vrut să faca tot ce făceau până atunci. Zis și făcut. Când toți au ales au observat că lipsea un omuleț. Cum să îl cheme?
- Nu știu.
- Zi ceva.
- ...
- Bine o să îl cheme..
- Hai să îl lăsăm fără nume.
- Hai!
Omulețul nostru trăia singur într-o căsuță ca oricare alta. Știa că trebuie să aleagă. Dar el nu știa ce ar vrea să fie. De aceea a stat în casă sperând să nu îl observe nimeni.
Degeaba. În fața casei s-au adunat oblivienii care îl strigau pe nume.
A ieșit în prag. Vrăjitorul l-a întrebat: ce vrei să fii?
- Nu știu.
- Nu știu nu se poate. Spune ceva. Orice. Ești ultimul. Te pot face cine sau ce vrei tu. Consideră că poți fi tot ce vrei.
- Aș vrea să fiu fericit.
- Dar asta nu e o meserie. De unde ai auzit cuvântul ăsta? Oblivia nu știe ce e definiția fericirii.
- L-am inventat eu acum.
- Bine. Vei fi cel mai fericit om din Oblivia. Asta va fi meseria ta. Însă va trebui să îi înveți și pe oblivieni despre ea. Și va trebui să cunoști și ce e nefericirea. De aceea îți voi pune la poartă o plăcuță. În funcție de ce va arăta acea plăcuță în dimineața respectivă așa vei fi tu în ziua aceea.
Omulețul nostru a încuviințat.
Toți au plecat în treaba lor bucuroși de noile munci.
A doua zi însa pe poarta omulețului nostru a apărut o plăcuță gravată: Cel mai nefericit om din Oblivia. S-a întristat crezând că a doua zi îi va fi mai bine. Plăcuța turnată în bronz a rămas neschimbată. Pe zi ce trecea era tot mai abătut și îngândurat. Nimeni nu îl mai vizita iar prietenii văzând placuța au fost siguri că este răzbunarea vrăjitorului pentru nesăbuința lui. Au trecut luni, ierni, primăveri. Nimeni nu îi mai vorbea, ba chiar și renunțase să se mai uite că poate poate peste noapte plăcuța gravată se va schimba.

Până într-o zi când fără o vorbă omulețul nostru cu o daltă grea și un ciocan a șters cu ciuda primele litere din cuvântul care spunea de acum: Cel mai fericit om din Oblivia.
Au văzut și alții și au început să spună: uite e cel mai fericit om din Oblivia.
Și într-adevăr de atunci el a fost cel mai fericit om din Oblivia.

- Þi-a plăcut povestea?
- Mie îmi plac toate poveștile.
- Nu e cine știe ce. Atât am putut să îmi imaginez la ora asta.
- La altă oră îți imaginai altceva?
- Nu știu Răducule. Gata povestea mai vrei ceva?
- Da. Vreau să mă ții de mână.
- Te țin. Când vrei tu am să te țin de mână.
- E destul de târziu. Asta se poate numai la prima vedere sau chiar mai înainte.
- Ce prima vedere? Ce spui?
- La prima vedere.
Am închis ochii exasperat. În cameră nu mai era nimeni. Off ce vise mai am și eu, ar trebui să mi se interzică să dorm. Prin lege ar trebui să mi se interzică să dorm, spuneam în timp ce mă întorceam de la baie. Iar am uitat să trag jaluzelele. Ninge. Prima dată pe anul asta. La prima vedere? Ce naiba o fi asta? Pe cine să văd, ce să văd prima dată?
Pe mama soacră, ia și te culcă!

Trei păstori se întâlniră
Trei păstori se întâlniră
Și așa se sfătuiră


Cineva colinda sub geamul meu. Cineva colinda sub geamul meu!!

Și așa se sfătuiră
Floarea Soarelui
Raza Soarelui
Și așa se sfătuiră...


- Te-am rugat să nu mă dai...

Răducu se îndepărta pe zăpada proaspăt așezată. Þinea de mână pe cineva ce părea destul de bătrân. Mă uitam după urme de pași însă zăpada rămăsese neatinsă.
Am strigat ceva dupa ei. S-au oprit. Cel mai în vârstă a întors capul.
Răducu nu. Nici nu ar mai fi avut de ce.
Ne țineam în sfârșit de mână.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!