TOAMNÃ IAR …



E din nou 1 septembrie. Dar nu orice început de septembrie ci un septembrie marcat de o nouă eră. E deci 1 septembrie 2001.
Afară adie puțin vântul, soarele mângâie cu razele-i blond-arămii pământul reavăn, cerul e peticit cu câțiva nori și e sâmbătă. Cu toate că e călduț, afară miroase a TOAMNÃ.
Ieri am primit o gutuie. În fiecare an, când se coc gutuile și parfumează aerul cu aroma lor dulce-amăruie, e semn clar că toamna ne dă târcoale. Prin parcuri, frunzele îngălbenite și-au început dansul grațios, în căderea lor lină spre pământ. E un început frumos de toamnă blândă.
Dar câte nu se leagă de începutul toamnei. Agricultorii intră într-o stare de agitație efervescentă, fiind ocupați cu strângerea recoltei, păsările migratoare se pregătesc să ne părăsească, plecând înspre ținuturi mai calde, îndrăgostiții se plimbă, ținându-se de mână, pe aleile parcurilor îmbrăcate în frunze aurii, făcându-și declarații de dragoste și șoptindu-și vorbe de iubire.
Dar poate cel mai important moment care marchează începutul toamnei îl constituie deschiderea unui nou an școlar.
După o lungă și binemeritată vacanță de trei luni, elevii și profesorii deopotrivă își reiau activitățile școlare.
Pentru unii începutul unui nou an școlar este o premieră, pentru alții e doar o continuare a ceea ce au început în anii precedenți.
Pentru mine ultimul an pe băncile școlii a fost în 1996. Cu toate că de atunci au trecut cinci ani, fiecare început de an școlar reușește să mă emoționeze profund și mă face să îmi amintesc cum era pe vremea când mergeam și eu la școală.
În primul meu an de școală, în clasa întâi, eram cea mai mică din clasă, în ceea ce privește înălțimea. Eram atât de scundă încât dacă țineam ghiozdanul în mână, îmi atârna pe jos. Mi s-au părut foarte grele primele zile în calitate de școlăriță și mă speria foarte tare ideea că nu voi reuși niciodată să fac bucla de la baza cifrei doi, la aritmetică. Dimineața, în primul an de școală, pe la ora 9, mi se făcea dor de mămăliguța cu lapte pe care o mâncam cu poftă, nu cu mult timp în urmă, pe vremea când mergeam la grădiniță.
Fiecare început de toamnă aducea cu sine emoția începerii unui nou an școlar, a reîntâlnirii cu colegii de clasă.
Mai târziu a venit și toamna care marca începutul vieții de licean, întâlnirea cu noii colegi de liceu, acomodarea cu noii profesori și cu cerințele pe care le impune învățământul liceal. În prima zi de liceu, am făcut cunoștință cu dirigintele și apoi acesta ne-a pus pe fiecare dintre noi să ne prezentăm, pe rând, în fața clasei. Toți am fost puțin încurcați și emoționați întrucât fiecare dorea să facă o impresie cât mai bună asupra celorlalți colegi.
Cred că pentru orice tânăr perioada cea mai frumoasă o constituie viața de licean pentru că ea reprezintă și un început în trecerea de la adolescență la maturitate.
Dar cel mai așteptat și mai emoționant început de toamnă l-a constituit pentru mine primul an de facultate. Mi-am dorit foarte mult să devin studentă și așteptam cu sufletul la gură deschiderea oficială a anului universitar. În dimineața aceea am ajuns foarte devreme la facultate pentru că vroiam să văd întreaga festivitate a deschiderii primului an universitar din viața mea. Cred că toți bobocii trec prin astfel de momente.
Pentru prima dată am simțit că profesorii ne tratau ca pe niște oameni maturi și nu ca pe niște copii și asta îmi aducea un plus de siguranță și mă făcea să devin mai responsabilă pentru toate acțiunile pe care le întreprindeam.
Anii de facultate au trecut mult mai repede decât mi-aș fi putut închipui vreodată. Deși am făcut cinci ani, uitându-mă acum în urmă, efectiv nu știu când s-au scurs și s-au transformat în trecut.
Întâmplarea face ca debutul meu în activitatea profesională să aibă loc tot într-un început de toamnă. Astfel prima mea zi de serviciu a fost în 23 septembrie 1996. Emoțiile nu s-au lăsat așteptate nici de această dată. Era din nou vorba despre un alt început, de un mediu nou în care urma să-mi desfășor activitatea, de oameni necunoscuți mie până atunci, mai tineri sau mai în vârstă, cu care trebuia să mă acomodez și să învăț să colaborez.
Se spune că în viață orice început este mai dificil pentru că presupune adaptarea la ceva nou, necunoscut și imprevizibil. Însă cu încredere, curaj și optimism putem transforma orice început într-o continuare reușită și plină de succes.
Cred însă că cele mai mari emoții legate de începutul școlii le trăiești în calitate de părinte de școlar.
Parcă până nu demult, proaspătul școlar era încă un țânc pe care îl strângeai protector în brațe și îl gâdilai în joacă, iar acum, ia uită-te la el?! Are ghiozdanul în spate, buchetul de flori în mână, pentru doamna învățătoare, iar obrajii îi sunt rumeni de emoție și nerăbdare. Oare când a crescut așa de repede? Doamne, ce zboară timpul!
Cine este mai emoționat? Proaspătul școlar sau noi, părinții lui? Cred că emoțiile sunt la fel de puternice de ambele părți, doar modul în care le conștientizăm este diferit.
Pentru cel mic, începutul școlii înseamnă colegi noi, sculatul dimineața devreme, buchisirea primelor litere din abecedar, scrierea primelor cifre și învățatul socotelilor.
Pentru noi părinții, sosirea primului an școlar aduce cu sine o mulțime de noi responsabilități și griji dar și bucuria și mândria că de acum Prâslea-l nostru a crescut și merge la școală. Ne uităm cu drag la el, ținându-l strâns de mânuță, în timp ce ne îndreptăm spre locul unde va începe festivitatea de deschidere a anului școlar.
Parcă ne amintește de ceva această festivitate! Da, sigur că și noi am trecut prin nenumărate astfel de festivități, pe vremea când eram la rândul nostru la școală. Acum însă situația s-a schimbat. De data aceasta retrăim emoțiile primului an de școală, la cote maxime, în cel mai frumos rol din viața noastră: acela de părinți.
Și cum poți să nu fii mai mult decât emoționat atunci când copilul tău începe să meargă la școală?
Chiar dacă uneori va fi greu și va trebui să dăm dovadă de multă răbdare, merită tot efortul atunci când e vorba de el, de Prâslea-l nostru.
Doar asta este menirea unui părinte: să-i ofere toate condițiile copilului său să se dezvolte frumos și armonios, să-i cultive sufletul și mintea cu tot ceea ce este mai bun, să fie alături de el la bine și la rău, să-l susțină moral și să-l ajute să se călească pentru mai târziu.
Și atunci cum poți să nu fii fericit și în același timp emoționat că ești părinte și că Prâslea a început școala?