Sa scriu un articol despre. Suna relativ usor, nu? Din moment ce am tema data, ma apuc de insirat verzi si uscate, intr-un stil cat mai didactic, neomitand desele incursiuni in dictionarul de neologisme in vederea imbogatirii limbajului meu rudimentar.
Indoctrinata de tipicul compunerilor scolare, insusesc unui text ce se doreste a fi un articol de presa mai toate atributele unei compuneri de clasa a patra: forma rotunda, epitete multe, ghirlande, floricele si o cireasa in varf.
Da, recunosc, asa arata primul meu articol pentru revista scolii din anii mei de scoala generala. In urmatoarea zi am primit un zambet sarcastic din partea comitetului de redactie alaturi de jumatatea de caiet scrisa de mine cu insemnul discret pe ultima pagina: "maculatura". Atunci am pus mana pe ziare si m-am apucat de rasfoit si de citit.
Abia atunci am deschis ochii. Si acum, dupa cativa ani, citind reviste scolare, constat cu uimire ca texte cum era pomposul meu articol inca se mai regasesc in paginile lor. Tineri cu pretentii de juni jurnalisti inca se mai invart in jurul cozii in articole kilometrice care pana la urma nu spun mai nimic, facand doar o trecere in revista a adjectivelor limbii romane.
Un articol ar trebui, dupa cum am invatat mai tarziu la orele de jurnalism din liceu, sa fie concis, la obiect, si sa comunice un fapt anume, asa cum ar trebui sa fie textul pe care il cititi acum si care pare a nu se mai termina. Nu va faceti griji, vine si concluzia acum.
DECI, sa renuntam la ghirlande, floricele si mai ales la cireasa din varf cand vine vorba de presa scolara si nu numai.
Sa scriem ce avem de spus, asta daca avem ceva de spus. DAca nu, sa asteptam pana vom avea.Intre timp, sa mai punem mana pe o carte, pe un ziar, si sa nu mai transformam revistele scoalre in maculatura.