Cata nesfarsire in clipa care vine si trece intr-o clipa! Acum, in aceasta inaltatoare, coplesitoare, dar nemaiintalnita clipa, trebuie sa spui da sau nu, trebuie sa faci gestul care te va tine departe de regret pentru restul clipelor ce vor veni, te va darui celui mai drag dintre dragi, te va invata pe tine si pe ai tai despre tine si despre ei.
Dar cum faci sa exploatezi aceasta clipa? Cum faci sa nu se iroseasca magia, miracolul continute de ea, de uneori nesfarsita, alteori prea scurta clipa? Vor veni altele (clipe) vei spune. Si ai dreptate, dar fiecare dintre ele este altfel. Clipele sunt ca degetele de la o mana: apartin aceluiasi tu, dar nu seamana intre ele. Da, acest lucru chiar trebuie subliniat: tu esti intotdeauna acelasi, doar clipele, momentele existentei tale sunt altele, iar tu te comporti conform locului, momentului, faptului la care esti supus, conform celor cu care interactionezi.
Esti suma tuturor clipelor pe care le aduna existenta ta, viata pe care o incepi ca nefiinta si o sfarsesti ca dor si amintire. Dar, atunci cand s-a hotarat sa fii, sa existi, te-au coplesit cu sarcini, pe tine si pe toti ceilalti. Frumos sau urat, inalt sau scund, gras sau slab, marea obligatie pe care o ai este sa iubesti neconditionat si, mai ales, sa te lasi iubit cu toate pe care le ai, bune sau rele, frumoase sau urate, in acelasi mod neconditionat.
Invatam de la parinti, mai intai, apoi de la profesori, sa facem ce este bine si ce nu, sa stam cat mai departe de minciuna, sa facem cat mai putine greseli, iar atunci cand le facem sa ni le asumam. Cum poti sa respecti invataturile primite daca tu cu tine nu esti sincer, daca tu tie nu-ti respecti dorintele, nevoile, dorurile, daca iti interzici exact acel ceva care a contribuit la hotararea de a fi, de a exista, pur si simplu?
Exista momente cand trebuie sa renunti la tot si sa o iei de la inceput. Exista momente cand tu iti esti in plus, cand nu stii ce sa faci cu tine, unde sa te pui, cand toate invataturile de la tine si de la altii nu-ti sunt de ajutor, dar asta nu inseamna ca trebuie sa renunti la tine cautand in propria-ti fiinta un vinovat, de cele mai multe ori fara vina. Si ce-i de facut? Ei bine, raspunsul il gasesti tot la invatati: asculta-ti inima, asculta-ti nevoile sufletului, nu mai da pacea pe razboaie in care nu sunt decat invinsi. Bucura-te atunci cand sufletul te trage de maneca si-ti spune ca ii este bine! Plangi atunci cand acelasi suflet este ranit de tine sau de ceilalti! Invata-te sa faci acestea, gandintu-te la tine cel care ai fost atunci la inceput, la tine cel de acum, doborat sau mai puternic ca oricand, sfaramat sau mai intreg decat orice intreg, la tine care esti doar unul, la tine care nu mai are seaman in aceasta lume.

Pentru astazi, 04.06.2004, si pentru totdeauna…