Traim o era a depersonalizarii. Multi oameni nu mai stiu exact cine sunt sau ce sunt, stiu doar ce vor sau ce le trebuie - adik bani. Mi se pare cel putin grotesc ca banul sa aiba o valoare atat de mare, sa fie aproape ca un zeu la care toata lumea se inchina. Chiar si cei mai idealisti oameni fara preocupari pregnant banesti cad prada acestei situatii. E trist sa vezi asta.
Banul e cea mai inalta forma de corupere. Azi chiar si un biet copil poate fi determinat sa faca orice, oricat de rusinos, pentru cativa bani. E demential si scarbos.
Daca acum cativa ani incercam sa vorbesc cu , sa zicem 10 oameni, si le expuneam punctul meu de vedere asa cum vi-l prezint si voua aici, aveam sansa ca macar 5 dintre ei sa imi dea dreptate, cel putin la nivel teoretic ( practica tot timpul a dat peste nas teoriei ). Acum insa cine ma mai aude vobind asa zice fie ca nu ma simt bine ( referindu-se evident la capusorul meu), fie m-ar acuza de lauda sau de showing off, ca sa zic asa.
Eu nu zic sa nu aiba banul putere, ar fi ceva contra firescului si contra principiilor economice generale, dar banul nu trebuie sa aiba puterea de a cumpara orice si pe oricine.
Privesc cum din ce in ce mai multi oameni, tineri sau batrani, renunta la individualitatea lor, la ceea ce ii face sa fie diferiti unul de altul, se conformeaza unei lumi a nevoilor si a obisnuintelor doar pentru a face bani. Nu stiu de cand nu am mai vazut printre colegii mei pe cineva care sa zica asa sunt eu, asta pretuiesc eu pe lume si nu renunt la ce e al meu nici de-al naibii. Sau daca gasesti unul sau una care sa spuna asta, la prima sansa ce i se ofera sa devina inca unul dintre uniformizatii lumii contemporane, pentru cativa banuti acolo, daca trebuie uita imediat si cum il cheama. Oare foamea asta e chiar fireasca?
Adik e ceva innascut sau e ceva indus prin tot felul de artificii?
V-as mai scrie, dar bate licenta la geam si cartile in masa, iar pixul rosu urla de-mi nauceste urechile.