Drumul alerga în urma mea. Întindeam mâna în încercarea de a-mi pierde culoarea, dar zăbrelele tăcerii erau prea puternice. Tresărisem: fărâme de suflet răsfirate de adierea verii, pași pe nisipul fără mare... umblau în mine idei, fragmente de imgini, frânturile unei clipe demult pierdute. Hoinăream printre umbre fade și nu o găseam pe a mea. Dar tu... unde ești, necunoscutule? Mi-e dor de mine dar și de tine... Mi-am pierdut și cea din urmă răruflare.