Urasc cand soarele ma trezeste in miezul zilei. Am gura foarte uscata, desi nu m-am mai atins de bautura de mult timp. Si pleoapele atat de grele. Este o zi superba. Prima dupa multe saptamani. Dar deja stiu ca nu ma voi bucura de ea. Sunt nervoasa. Iar ceasul nu ma ajuta. 12 si 12 minute. Simetria lui imi pare vulgara si ma face sa-mi indrept ochii catre fereastra pe care lumina soarelui pare ca se zbate. Geamul e putin prafuit, destul incat sa ma convinga ca respir greu. Capul mi se misca atat de incet, parca muschii gatului s-ar impotrivi creierului, si doar cu un efort urias acesta ar avea castig de cauza. Si linistea… Linistea ma scoate din sarite. Nici macar un urlet, un tipat de disperare, un ras isteric, o mama, un copil… Nimic. Acum imi aduc aminte, e duminica. A 7-a zi. Sfarsitul.

Mi-e frica. Nu stiu de ce. Stiu ca vecinii mei sunt aici, dar ma simt ca si cand as fi singurul om ramas pe Pamant. Un zambet aproape pervers imi tremura pe buze pentru ca apoi sa paralizez de teama. Ce vis! Da, imi aduc aminte. Visam ca intr-adevar eram singura. SINGURA! Nu pot sa-mi amintesc restul. Ah, daca as putea sa-mi aduc aminte. 12 si 21 de minute. Parca ceasul rade de mine. Vreau sa-i zic sa ma lase in pace, dar ma abtin. Ar fi stupid sa vorbesc cu el. Vreau sa vorbesc cu cineva. Nu conteaza cu cine… Da, vreau sa vorbesc cu cineva, cu oricine. Dar as prefera pe cineva care stie de ce murim. Moarte. De ce ma gandesc la moarte? Da, asta se intampla in visul meu. Eram singura, SINGURLA. Si ma temeam de moarte. Ultima care va muri, poate cea mai invidiata, dar cea mai nefericita, caci nu aveam pe nimeni cu care sa-mi impartasesc frica.

Mananc din reflex. Foamea este un instinct strain de mine astazi. Ma intreb daca este singurul instinct pe care l-am pierdut in aceasta dimineata de duminica. Vreau sa fie luni. Sa va treziti cu totii. SA VA TREZITI CU TOTII! Visul… Eram singura, SINGURA, ma temeam de moarte. Si era duminica… Plang.Nu pot sa mananc. Trebuie sa ies din casa, dar sunt prea obosita. Ma intind in pat. 12 si 21 de minute. O oarecare simetrie, dar nu atat de obsedanta. ‘Esti o idioata’ ma gandesc. Un ceas. Da, asta esti, un ceas. Macar esti o idioata sincera. Zambesc. Atat de sincer cat vreau eu.
Ma intreb daca visul meu s-a incheiat fericit. Nu cred. Totusi sunt curiosa. Ma simt ca un copil. As vrea sa adorm si sa ma intorc in locul acela, in straniul meu vis. Si chiar daca as putea, de ce sa ma intorc acolo? Eram singur, SINGURUL… Si era duminica pentru totdeauna. Atunci de ce ma temeam de moarte? Timpul murise, iar eu capatasem vecia. Moartea murise… Totul murise. Nimic nu mai era. De asta nu imi puteam aminti cum se numesc copacii, sau cerul, sau aerul. Nu mai existau. Nici macar nu-mi aduceam aminte ca au existat vreodata. Visele nu sunt niciodata cinstite. Cum as putea vreodata sa uit asa ceva? Nu n-am sa uit. Stiu ca totul e acolo, afara. As putea chiar sa vad copacii, dar sunt prea obosita ca sa ma dau jos din pat, prea obosita ca sa intorc capul spre fereastra. 12 si 48 de minute.
Totul se misca atat de incet. Doar timpul ma pacaleste. Timpul nu tine cont de reguli. Timpul ESTE o regula. Ce faci, cat faci, decizi singur. Pana cand, asta va decide el. Tacut, la fel ca si ceasul, sfidator. Visul meu era ingrozitor. O lume fara timp. Si eram singura. Si nu era moartea cea de care ma temeam, ci vesnicia. Da, cred ca asta ma sperie mai mult decat moartea. Nu era nimic in visul meu, nimic care sa ma faca sa zambesc? Ce mult m-as bucura sa-mi amintesc un amanunt, oricat de mic, un zambet. Dar tot ce stiu e ca eram singura si era duminica pentru totdeauna. Si ma temeam de moarte, ori de vesnicie, ori de amandoua. Cum sa ma tem de amandoua? Ce altceva as mai putea alege? Nu are nici un sens. Un vis fara sens. FARA SENS! Un gand oarecum amuzant imi deschide ochii. Freud, esti un idiot. Sau cel putin ai fost. Visele nu au niciodata vreun sens. NICIODATA! Nici moarte, nici vesnicie. Fara sens. 13 fix
Nu-mi mai pot aminti nimic din visul meu. Sunt prea obosita. Privesc in gol tavanul. Dupa un timp privesc din nou ceasul. Vreau sa urlu, dar nu are nici un rost. 13 si 13 minute. Rad. Esti un idiot! Nu mi-e rusine sa vorbesc cu tine. ESTI UN IDIOT!!!
Adorm.