=O curiozitate...

"vampă afurisită" - Oare ?! ... oare... cum ar fi textul acesta scris din perspectiva vampei ? :) ...E primul gând care mi-a venit în minte, când am terminat de citit proza ta. (cu riscul de-a mă considera o feministă... :)

Oricum, interesant textul tău, ca de altfel mai toate pe care ți le-am citit în ultimul timp.

Sorana
Sorana Petrescu Felicia [26.Aug.04 00:53]


=tentatie, ii poti rezista?

chiar asa...oare cum?
Nu m-am intrebat si , uite, cu speranta de a nu fi inteles gresit iti adresez o rugaminte: scrie-i tu continuarea din perspectiva feminina (si nicidecum a vampei), scrie evenimentul din persepctiva personajului ponegrit de mine.

Ti-as fi deplin recunoscator daca ai face asta, mi-as elucida poate astfel cateva nedumeriri...
Spinache Catalin [31.Aug.04 17:56]


=tentațiilor le zâmbesc doar... provocările le înfrunt !

Dincolo de faptul ca “tentatia” la care m-ai supus m-a facut sa zambesc... Cred ca, ( acuma la modul serios ) mai degraba as tine s-o iau ca pe-o provocare. Si de obicei îmi plac provocarile. Ne implinesc existenta, prin suspansul extrem al spontaneitatii.
Sorana Petrescu Felicia [01.Sep.04 00:49]




Din perspectiva „Vampei”

raspuns la provocarea lui Spinache Catalin


în continuare...

... Cât despre – “Nicidecum a vampei ?” – Nu-ți fă probleme! Astăzi ( cu vreo câțiva ani mai “bătrână”, și câteva experiențe mai înțeleaptă, vorba vine – sper ! ), pot spune că nu mă mai poate atinge, oricum, nici un fel de catalogare, din afară. Fie ea și aceea de “vampă”. Ba mai mult, poate am fost și eu una. În temnița unui anume suflet, foarte, foarte departe de-al meu. Și poate chiar mai rătăcit ( dacă se poate asa ceva ... ). Pentru că, nu-i așa ?! ce poate fi mai rău, decât “o vampă” înveninată, în luptă cu propria-i conștiință ? Ce poate fi mai “rătăcit”, mai haotic, mai delirant, de atât ?
Cu atât mai mult, văzută din perspectiva celui ce-a-nchipuit-o, prima oară, într-o asemenea ipostază. În indecența inocentă a simțirii ei fatale. Cum a făcut, el din ea, Dumnezeu și / sau Demon ( pentru că, în acest singular context, și în ciuda “punctelor” diametral opuse, se păstrează același (con)sens ). Acela de – mai presus de simțirea umană ! Mai presus de senzația stânjenitoare de culpă, în prezența lui. Mai presus de orice emoție specifică, la urma urmei, orcăruia dintre noi... Închipuindu-și că, din poziția ei, înghețată, undeva voit departe de lumea ce-o-nconjuară, ar fi cu mult mai puțin ( sau mai deloc ? ) “expusă” simțirii și durerii. Chiar dacă, una trăită dintr-un alt unghi... Și tocmai despre acest alt unghi este și vorba. Cum l-ar putea el oare cunoaște, deduce, concepe, înțelege ? ... când este, vădit, orbit de propria-i sângerândă și îngustă amăgire. Cu mult mai îngustă decât cea a „vampei”. Care, de bine, de rău, le poartă, totuși, pe ambele într-nsa. Și cu cât durerea e mai intensă, cu atât unghiul ( punctul de vedere ) devine mai strâmt, mai îngust. Mereu e așa, în noi toți, și noi toate ! E o caracteristică instinctiv emotivă.
Doar că, în acest caz, special, “vampa” e aceea care poartă într-nsa povara ambelor perspective. Pe a lui, înțelegând-o suspinat – aceea de criminală de suflete. Cu un verdict ștampilat cu roșu, febril, pe frunte, de – V. I. N. O. V. A. T. A ! ... și încă la închisoare pe viață. Sau dacă nu, atunci, cu siguranță, la închisoare pe tinerețea-i prea‚ ‚demonico-frumoasă’ ! Să o cunoască, cu toții, drept aceea entitate perfect goală pe dinăuntru și pervers de “perfectă” pe din-afară. Să se întoarcă capete după capete, în urma ei, cucerite de presupusa-i alură de înger decăzut. S-o arate cu degetul, ca pe o imagine creată la voia dispoziției instinctive a fiecăruia. Să și-o închipuie în cele mai josnice feluri, etc.. (... Și dacă într-adevăr există vreo vină, a cui este ? )
...Ca, mai apoi, într-un trist târziu, să urmeze la rând ( de obicei lăsată ultima ), perspectiva ei – de victimă a circumstanțelor în care, fără voia ei, a fost bătută-n cuie.
În timp ce el, actorul principal și, in mod cert, personajul pozitiv al povestirii, va rămâne mereu acela căruia i se va plânge de milă, spunându-i-se că, de fapt, merită ceva mai bun, mult mai bun de atât !
Mă-ntreb deci... nu sunt, totuși, amândoi “expuși” pe o cruce diferită ? Și mă mai întreb... câți dintre cei de jos ( de la poalele crucii ) îl vor consola, alinându-i, până la urmă, ( probabil chiar ) pe deplin, durerea... ?
Și, în acelaș timp, câte suflete înduioșate ( grijă - am spus înduioșate, și nu înfierbântate ! ) vor sta la poalele crucii ei – a crucii unei “vampe” ? Care, spre deosebire de protagonistul rănit doar, nu și însemnat pe viață cu imaginea rușinii, a “frumosului demonizat”, va rămâne, într-un sfârșit însingurată până și de sine însăși. Îngrețoșată de propria-i imagine și de impactul avut asupra celorlalți. O vină impusă ( de societate ), o vină imaginară. Ca blestemată. Asta în cazul în care se va simții îndeajuns de vinovată, prostuța, ca să se pedepsească singură, exilându-se în propria-i deșertăciune. Recunosc, asta doar în cazuri mai extreme, ușor masochiste... dar cine știe peste ce fel de vampa ai dat ?! Totul e posibil !
Dar, stii, uneori „vampele” astea sunt pe cât de, haine, în aparență, pe atât de naive și nesigure, în realitate.
Sau, dimpotrivă ! Înfuriate ( și încă pe drept !), se pot transforma, până la urmă, cu adevărat, în veritabile Vampe. Să-i ofere lumii ceea ce, de fapt, se așteaptă de la ele. Și atunci, DA, Demonice ! Dar ai mai putea să le acuzi ? ... Oare ?!