Ca o toană, toamnă... interesant spus, nu de mine, răstălmăcit insă...
Ca o toană - toamnă, o toană de vară ce nu se vrea plecată, vara nu-i pasăre călătoare si nu are nevoie să se ducă in tările calde...
Ca o toană - toamna, anotimip fabulos al nărăzoilor de pictori, poeti si simpli privitori...
Ca o toană - toamna, ca mine de altfel, uneori - acidă in răutăti, bună pană dincolo de prostie alteori...
Imi place toamna, in primul rand din perspectiva egoismului cu care iubesc marea, atunci plăjele devin pustii de oameni si pline de pescărusi...oricum, socot că marea e a lor - a pescărusilor, a pestilor si putin, putin a indrăgostitilor ( ei, acestia din urmă, prin iubirea lor merită adesea a fi primii in ierarhia proprietătii dreptului de a locui la mare)..si foarte de loc a celor care bani au si suflet ba!
Mi-am dat arama pe față, de semăn cu toamna, iubesc toamna, ii apartin... deci, arama - e o stare de fapt.
Doamne, ce cald e azi, dacă aud turistii si se intorc? Dacă vor lua cu asalt anotimul meu marin?
Trenul toamnei, plin de indrăgostiti nu m-ar deranja...
Dar dacă, ăstia cu CFR-eul, vor aduce pe tărm mofturosi, murdăriciosi (ăstia sunt aia cu tot felul de pungute si sticle goale si mucuri de tigări aruncate pe nisip si in apă), sau dacă trenurile s-ar umple de tot feul de gălăgiosi ce mi-ar speria pană si scoicile, darămite pescărusii?
N-am teamă, e an electoral... mofturosii au alte treburi, nu vin, murdăriciosii si galăgiosii nu mai au bani, i-au terminat astă vară...
Toamna ca o toană ne apartine... Doamne, si ce superbă e toamna asta la mare fără mofturosi, murdăriciosi, gălăgiosi...