Am întîlnit de curînd o colegă cam acră, care de fapt nu m-a avut la inimă niciodată, care, printre fraze de conveniență, de fiecare dată încărcate de o politețe formală și rigidă, m-a întrebat dacă am de gînd să-mi scriu lucrarea de diplomă și dacă mi-am ales o temă serioasă, sau am ales vreo temă fotbalistică a filozofiei sfîrșitului de secol nouăsprezece.
Se referea probabil la o lucrare de seminar, despre filozfia anilor de aur , care avea vreo șapte părți și care nu-l excludea nci pe Sindelar, genialul fotbalist de maidan vienez al începutului de secol douăzeci.
Aflase că vreau să scriu lucrarea de diplomă sub patronajul profesorilor Kurt Rudolf Fischer, Rehmann si Glück.
Profesorul Fischer, născut în Vienna, emigrat în timpul nazismului,a ajuns în China unde a fost constrîns să rămînă nouă ani pe teritoriul acestei tări (cei mai cumpliți ani ai vieții domniei sale, după cum mărturisește și astăzi). După trecerea celor nouă ani, timp în care reușise să termine facultatea de filozofie la Universitatea St.John ,s-a ascuns pe un vapor și a ajuns ca pasager clandestin pînă in America. Devenind american, și-a continuat studiile filozofice și și-a luat docoratul .
Peste trei decenii a fost profesor universitar la cele mai mari universitati americane, iar de cîțiva ani, l-a convins patriotismul și dorul de țară să se întoarcă în Austria, în patria mamă. Cine nu-l cunoaște este șocat de jovialitatea dumnealui, de simplitatea și bunăvoința cu care vorbește. Seamănă și vorbește ca actorul american Walter Matthaw, este simpatic de la prima vedere, te îmbie la dialog cu prietenie, ușa cabinetului dumnealui este deschisă oricărui student, niciodată nu programează termine, întîlniri cum fac alți profesori, dacă ai o doleanță mergi și îl contactezi.
Am muncit mereu cu plăcere la fiecare temă primită de la dumnealui, de la el am învățat cel mai mult despre Freud, Otto Neurath, Nietzsche, Schopenhauer, Wagner și despre Franz Brentano.
Seminarul la care se referea colega mea era un seminar despre filozofia sfîrșitului de secol nouăsprezece și început de secol douăzeci, despe austro-marxism, nazism, și printre picături se făcea și un portret al unui fotbalist de maidan, care a ajuns celebru în vremea sa, fotbalistul Sindelar.
Am scris lucrări despre psihoanaliza freudiană, despre interpretarea viselor după Freud, despre statul evreiesc utopic al lui Theodor Herzl, despre Otto Neurath și despre cafeneaua vieneză a intelectualilor de dinainte de război, despre asasinarea lui Moritz Schlick, porfesor la universitatea vieneză, împușcat pe treptele universității de către unul dintre studenții săi, un tînăr în care se îndoctrinase mult material fascist.
Printre picături, am făcut un portret și copilului minune al începutului de secol, acel copil din popor, sărman, care dribla mingea direct pe trotuar și umbla cu hainele rupte, a cărui mamă lucra la cantină, al cărui tată murise pe front. Era un copil care voia să ajungă fotbalist, care atrăgea ca un magnet alți copii de cartier, la fel de săraci ca el și care aduceau puțină alinare în sufletul acelor evrei, care locuiau în acel cartier, care mai tîrziu au fost deportați, în lagăre de concentrare.
De fapt, aceasta a fost o amintire a porfesorului Fischer, pe care am respectat-o cu pietate, pentru că, domnul profesor a trăit acele timpuri intens și i-a rămas în memorie imaginea tînărului Sindelar, un tînăr evreu de 16 ani, care a fost de cîteva ori chiar racolat de echipe celebre ale timpului său,ca să joace fotbal și despre al cărui destin, profesorul nu mai vrea să amintească mai departe.
Și în mintea mea am imaginea unui tînăr sărman, care lovea mingea pe maidan, sub ferestrele iudeilor săraci, un tînăr slab, căruia i se vedeau coastele sub maioul alb rupt...
Colega mea nu înțelegea acest lucru, nu înțelegea filozofia vieții, de aici și concluzia că nu orice om, poate ajunge un filozof adevărat. Trebuie să înțelegi viata, pentru a te putea lega de ceva....iar acest Sindelar, nu a fost un filozof, dar a fost ceva important în trecutul unui om chinuit de ororile războiului, a reprezentat o pagină a copilăriei și a traumatismului, alinate cumva de o imagine, fără prea multă importanță pentru noile generații, dar valoroasă pentru omenie și pentru istorie și poate chiar pentru politica unui timp, în care erau atît de multe lucruri interzise și atîția oameni care nu au săvîrșit în viața lor nici o crimă, dar care au fost trimiși la moarte.
Sindelar nu era un om care excela printr-o inteligență deosebită, era un baiat, a cărui personalitate era în formare, care credea că jocul lui putea fi interpretat ca o formă de protest și de mare curaj împotriva soldaților, a securiștilor în haine de piele, care își făceau zilnic rondul în cartierul evreiesc.
Deși nu a lăsat un jurnal intim, precum Ana Frank, deși un anonim al istoriei, a reușit să trăiască mai departe în memoria unor oameni care l-au cunoscut și care nu i-au uitat curajul copilăresc de a ieși în stradă, în timp ce alții se ascundeau în casă și priveau nesiguri, cu sufletul la gură, să fie ridicați de către oamenii Gestapoului și sa fie duși în lagăre de concentrare.
Profesorul Fischer nu vorbește niciodată despre deportarea lui Sindelar, dar aceasta se înțelege de la sine.