agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2356 .



Pe geamurile sufletului
personale [ Gânduri ]
-

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Remy ]

2004-11-08  |     | 




Cand auzeam cum se izbesc de geamuri razele de luna stiam ca tacerea va fi tradata. Sa fie linistea un semn al oboselii noastre? Sa fie adevarat ca meritul este al celui care plange, iar castigul - al celui care tace? Plateam tribut stelelor muritoare sadite nocturn dincolo de norii superficiali ai cerului interior. Oare cate vieti trebuie sa mai traiesc ca eu sa ma impac cu tot ceea ce sunt?...Tu, inima cameleonica, intelegi ca si in universul tau anotimpurile se succed unele dupa altele? Mirosul topit de vraja anotimpurilor iubirii se imprastie in interior, picurand flori ofilite de agonie.
Pe geamurile fiecarui suflet apar scantei sau fulgi de iubire. Or, ce poate exprima mai bine aceasta forma a existentei decat fenomenul subiectiv al topirii, al spargerii tuturor barierelor individuatiei? Numai noi insine suntem capabili sa transformam dragostea in rugaciune sau in blestem. Sunt momente cand simt ca sunt o farama din sinele de necuprins, o gura in cautarea painii, o mana care tine-n palme un pahar. Fiecare secunda-i o treapta pe care iubirea se coboara ca o lumina inghesuita si se-nfrupta. Cum cerul e-ndurerat zilnic de varfuri de munte, asa e si iubirea: doare. Daca te rogi, cat poti sa ceri iubirii sa nu doara, sa nu zgarie? Ce poti sa mai stii vreodata? In esenta omul este ceea ce el ascunde. Momentele cele mai profunde ale vietii ma obsedeaza si fug din mine rand pe rand. Ondulatiile iubirii descriu linii complicate, asemenea unor flacari cosmice. In viata, iubirea iti apare pe dinainte ca o floare pe care nu trebuie sa o culegi. Pur si simplu te impiedici de ea. Cand iubesti nu te stradui, esti intocmai copiilor de pe strada.
Toiagul lui Moise nu-mi atinge stanca din care ar trebui sa tasneasca izvorul, pentru ca inima mea a fost deja ranita de la inceput de o sageata care venea din infinit; cioburi de geamuri peste tot... Lumea n-are nici un sens din cauza infinitului. Nu exista experienta a infinitului care sa nu provoace anarhia cosmica, daca nu ai embrionar tendinte de a nu vibra, de a fi rece, inghetat. Alura mea de transcendenta ma face incapabil de tragedii, de exaltare. Singurul lucru necesar pentru triumful raului este ca omul sa nu faca nimic. Cand ma gandesc la micul spatiu ocupat de mine pe Pamant, sau la cel din jurul meu, ma inspaimant vazandu-ma confundat in imensitatea infinita a spatiilor pe care nu le cunosc, si care nu ma cunosc. Numai Descartes ma salveaza cand aduce argumentul de construire a lumii de catre Dumnezeu, cand spune ca totul functioneaza si se tine. Dar daca numai o clipa suntem scapati din mana totul se destrama: geamurile noastre se vor face praf cosmic. Faptul religios are produse alese cu staruinta...
Cand geamul meu a fost gasit, mi s-a gasit inceputul. In nesfirsirea mea nesigura am invatat ca zeii pot privi acelasi lucru si pot vedea ceva total diferit . Dincolo de departe, atat de rar mai este totul! Trecand prin mine era suficient sa merg mai departe, fara sa privesc inapoi. Si omul impacat accepta soarta: cititul meu, litera cu litera. Se completeaza tot ce se scrie. Dar daca omul e demn, Dumnezeu de cel putin unul se va agata!
Privind dincolo de fereastra mea, am invatat putin si prost sa ma creez pe mine insumi; asta daca a te crea pe tine insuti inseamna sa te multumesti cu acel han fara de drumuri care se numeste viata. A existat atata timp in care eu nu eram; si se va dezvolta altul in care nu voi fi! Ce loc ocup eu in acest imens abis de timp? Aceste secunde ale existentei nu sunt capabile sa ma distinga din neantul in care trebuie sa intru. Oare mi s-a gasit urma, povestea intima? A vedea prin geamul meu fara a iubi inseamna a privi in intuneric. Pricina ochiului cosmic nu este lacrima iubirii, ci vederea sau felul cum stie sa-ti caute iubirea.
Pe geamurile sufletului mi s-a lepadat albastrul de trei ori, sub forma unei cruci: o data la rasarit, o data la apus, si inca o data... Luna se retrage sa viseze, pentru ca imi lipseste vesmantul de pastor si vocea cantaretilor. Or, muzica nu are nici un sens, daca auditoriul este surd. Ma aflu dincolo de hainele pastorului sau de secretele mele, si simt c-as fi un colb din librariile fara de numar. Dar neputintei mele cine ii face statuie? Stoic, dansez in penitenta, secand izvorul suspinelor. Si iata-va sosind la trezirea mea! Nu peste mult timp vom fi cerul rasfrant, ingerii cu unghiile tocite. Sper ca cioburile sufletelor noastre sa le invinga pe toate. Pe timp de durere, ma las singur mie, si strig: Doamne, umple-mi nevoile, nu si vidul!...Haide, haide, moarte, mergi-nainte!. . .

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!