Când mi-a fost foame, cineva de-aproape
Mi-a dat din blidul lui, cinstindu-și felul.
Când mi-a fost sete, s-a făcut apelul
La câte râuri clipa vrea s-adape.

Când am fost trist, cum la tăiat e mielul,
M-a-nveselit un joc sublim de ape,
Într-o grădină unde-am pus să sape
Tăcerea-n cuget, să-mi găsesc inelul.

Împătimit de aura minciunii,
Credeam că-n viață nu rămân dator,
Că pot să ard dorința cu tăciunii

Cădelniței din adumbrit pridvor.
Dar și-n tămâie, fructul rugăciunii,
Se-ascunde un păcat neiertător.




30 mai 2004