Îmi amintesc salcia plâgătoare,
mă ruga să-i rămân doar la picioare,
să-i mângâi ramura udă de lacrimi
cu patru stropi din valea fără patimi.

Am vrut să țin pe-un strat de flori uitarea,
un fluture să-mi ducă alinarea,
pe o petală albă de trandafir
pusă în orizont de un blând zefir.

Supărat sunt Doamne, iarăși supărat,
eu am împărțit surâs ei m-au lăsat,
dar mă-mbăt cu rouă pusă-ntr-un pahar,
cânt; greierele îmi este lăutar.

Umbra mea e un alai copilăresc
a romanței cu refrenul: te iubesc,
rareori am râs de ofilite flori,
am risipit bucurii și n-am comori.

Iubitei i-am pus pașii pe un covor
fără iluzii și i-am cerut un dor,
răspund apelurilor fără prefix,
dacă plec rămân un oarecare X.