mda... de-acum te las
cu ochii triști... sau nu
(ai tăi sau ai mei? ai tăi nu.)
nimeni nu va ști – promit!
nici cum... nici cât...
nici măcar tu...
nu mai rămâne decât amintirea
parfumului lăsat de pixul roz
și rugăciunea mea de seară

ba... mint! mai știe cineva
dar e atât de trist și de șoptit și
se pierde în focul vânăt de iarnă...

așa e... la vară vom privi tăcuți
(ca și astă-vara, ca și astă-seara)
și timpul trece precum tancul peste
suflete și fiecare clipă doare...