E ziua mea...
Crăiasa Zăpezii mi-a trimis cadou
un sentiment de gheață, un fior...
De mult nu mai simțisem ceva asemănător,
atâta ură, atâta răutate...

Ea e geloasă că nu poate simți
atâta dragoste și pasiune câtă simt eu,
Și atunci mă testează, mă examinează,
Îmi trimite un fior, un ciob de gheață
să-mi penetreze inima, să-mi străpungă sufletul
ca o săgeată, până-n adâncuri...

Dar eu rezist, rezist, rezist... rezist cu greu
Și-ncep să simt cum îmi cuprinde încet tot trupul...
Și vrea să-mi învenineze sufletul cu... gheață

Simt cum îmi îngheață sângele-n vine,
Cum clocotul sângelui este din ce în ce mai rar...
Cum pulsul scade din ce în ce mai mult, mai mult...
Cum degetele mi-nțepenesc,
Cum unghiile mi se veștejesc
și îmi cad, una câte una...

Cum părul mi se zgribuleste
și mi se ridica în creștetul capului,
Cum buzele devin de piatră,
Cum nările mi se lipesc una de alta
și aerul refuza să mai intre...
Cum ochii imi rămân fixați într-o singură direcție...

Un singur lucru nu mi-l poate îngheța: SUFLETUL!
Sufletul rămâne cald,
numai el poate simți
Sufletul și trupul sunt totuna,
Deci nu am înghețat, deci pot simți,
Deci iubesc, deci trăiesc!
Deci simt cu toată ființa mea
Și strig în gura mare:
IUBESC! IUBESC! IUBESC! ȘI DECI TRÃIESC!