agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-02-09 | |
realul se retrage din mine
(opt pretexte de a spune nu) 1. uneori, realul se retrage din mine precum vălul de iriși din pădurea Kadima în fața talazului cu care trupul tău revine la stigmat împrietenindu-se cu pămîntul coapselor mele. 2. pe gheața nopții, halucinantă, glisează dorința de a nu mă mai trezi din preistoria negării decît ca imagine: semnul ca ou într-un cuib anxiolitic. 3. în mine crește neîncetat un organ al hipnozei cu care mă explorezi răbdător. dintr-un șirag de cuante, din expresivitatea memoriei caduce, linia continuă a feminității îmi parcurge ca pe un plaur fin himenul psihologic. 4. te iei după mine pe rozariul clipei și mă așezi pe pămîntul proaspăt înroșit de o explozie. ultima oară cînd mi-ai lipit așchiile trupului de apertura imaginii despre sinele deconstruit, stăteam deja amîndoi de multă vreme într-un bar din centrul Tel Avivului și ne pipăiam unul altuia vîrful oranj al limbii cu imaginația unui nou gust descoperit în iminența morții: tu găseai în mod neașteptat că din pielea mea răzbate un declic autolitic. eu îți implantam în carne schijele plăcerii de a fi praf și pulbere. 5. uneori, - îți repet cu voce mică și guturală -, realul se retrage din mine ca o trapă de sub tălpile timpului. 6. alteori, negreșit, eu sînt cea care se retrage din calea realului, călărind un lup alb făcut din lumină și dezacorduri. 7. caligraf în boemă: rămîne în scrumieră spaima că ne vom desprinde de miezul interogațiilor numai plantînd în gradină sîmburi de noemă. 8. de cînd ai plecat în exil, realul nu pare a fi altceva decît primejdia de a nu ne mai atinge de prezent decît prin ereziile invizibile ale sugestiei.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate