Credeam ca nu stii ca versurile sunt albe
E vara, dar ninge poetilor in culori
Van Gogh are o piesa pestele cu palarie
Si una floarea soarelui cu soldati sovietici.

Ei sunt realisti, impresionisti, expresionisti,
Am auzit ca Picasso e milionar
Betivul Utrillo si fratele sau Modigliani
Sunt furati chiar mai mult.

Si-au mancat urechile pentru o calatorie in Pacific
In insule in care au disparut
Ca apoi sa apara la Luvru
Toulouse-Lautrec e maestru, dar n-a stiut.

La Guernica un soldat a aruncat o bomba
Si chimia atomilor a inceput
Picasso e nevinovat, dar isi iubea patria.
Si uneori femeile pe care le-a avut.

Napoleon iubea Germania pe care a unit-o
Si pe Walevska nefericita
Ca Karenin pe sotia sa
Si tarul Alexandru Rossia.

Tovarasul Stalin nu colectiona piese de arta
Dar ii placeau fetele in costume rusesti
Care cantau la ziua sa
Si pe care le-a luat cu el cand a plecat.

Vezi ca versurile au inceput sa-si schimbe culoarea
E floarea soarelui a lui Van Gogh
E Gauguin pe fetele inocente din Pacific
E Toulouse–Lautrec care nu a stiut niciodata ca e maestru.

Sunt langa tine cand visezi,
Dar te rog nu mai scrie in versuri albe
E o culoare pe care arta ce o cunosc
Nu ma lasa sa te iubesc.