Ma mustra seninul ca-i tulbur amarul,
Ma cearta durerea ca-i fur fericirea,
Ma roaga amurgul sa nu-i sterg hotarul
Si-mi cere-ndurare nebuna, iubirea.

Cu ochii in lacrimi petala de soare
Isi canta pe strune de huma pieirea
Si in lumina noptii, pribeaga departare,
Isi face simtita prin chicot menirea.

Tristetea curcubeului incovoiat de pacate
Rostite la altarul stropilor de roua
Se lasa amagita de ale noptii soapte
Purtate peste veacuri de o dorinta noua.

Cu bratele-mi intinse spre clipa ieri uitata
M-am regasit pierduta intr-un ungher de vreme
Plangand acele clipe de amintire calda
De care-am invatat in timp a nu ma teme.

Tu ai plecat pe-un drum de mii de ani lumina
Nascut din dimineti de dor si de uitare.
Eu am ramas aici, sa platesc fara vina
Al cerului popas – ce limita nu are.