Ingerul isi priveste imaginea
in mare:
e doar un chip rupt de valuri...
O lacrima de intuneric coboara
sapand adanc in carnea
obrazului de marmura.
Coboara apa in apa,
sare in sare.
Ingerul acesta e pierdut.
A cazut din cer.
L-au alungat,
l-au ocarat.
Si- pierdut o aripa
si a cazut pe taramul
iluziilor.
E doar o alta stana
ivita in desertul viselor.
Ingerul e bolnav de
cuvintele oamenilor.
Grijile i-au ros obrajii.
Fata lui nu mai lumineaza
de mult in noapte.
Ochii lui nu mai inglobeaza
lumea in stralucirea lor.
Doar inima pulseaza
la amintirea trecutului,
la vremea cand oamenii
meschini il venerau.
Atunci el era rasfatatul,
era minunea divina
nascuta din Cuvant.