Iubesc tăcerea. Glasul meu devoră
Silabe moi și dezarticulate,
Consoane dure, în eter uitate,
Ce îmi târăsc ființa în agoră.

Nu țin discurs. Prefer singurătate
Și liniștea din oase mă adoră.
Când îl rostesc, cuvântul meu imploră
Iertări târzii de gânduri și păcate.

Sunt biciuit de larmă și de semne
Și hăituit de câinele de lut.
Mă dezgolesc poftirile nedemne

Și-n carne cuiul spaimei m-a durut.
Aprind pe rug un searbăd braț de lemne
Și mă arunc în flăcări, nevăzut.




5 oct. 2004