Stăpân mă cred pe tainele naturii
Când rup o creangă sau strivesc o floare,
Când gâza-n palma-nțepenită moare,
Când storc un fruct în cerul fad al gurii.

Dar n-aș putea s-aduc o zi cu soare,
Să schimb în frig răsufletul căldurii
Și-n labirint tocmirile nervurii
Înșerpuite-n frunza trecătoare.

Să poruncesc vulcanului să tacă,
Să fiu din hoț un bun samaritean,
Sălbatic vânt în blând zefir să treacă,

Cutremurul să-l fac domol alean
N-aș reuși. Vigoarea zilei pleacă.
Un rege nu-s. Sunt doar mărunt curtean.




24 iulie 2004