Poem de dragoste și de altceva


Femeie, pentru că m-ai iubit, tu ai trezit în mine moartea
și tot ce-ți dau acum sînt darurile ei.
iar carnea mea ce ți-a trecut prin suflet
așteaptă ca și lumea înțelesul tău.
hai, stai lîngă mine, tu ești intimitatea morții.
am început s-o văd în părul tău
și pe umeri rotunjind emoții.
pe sînii albi îți scriu poemele ei
și sfîrcurile roșii ca niște lumînări de sînge
pentru mîntuirea vieții au ars pînă la carne
în noaptea cu zei de serviciu…


iar șoldurile tale ondulîndu-mi dulce
patul și privirea
le strîng în mîini cu forță să le ating de inimă,
dar mai strînse sînt de umbre în intimitatea morții.
luminile străzii au fugit într-o noapte în camera mea,
a unui poet prăfuit cu farduri de zeițe.
ochiul tău și respirarea nu îmi rănesc sub buze
cuvintele ce încă ți le spun și le cunun cu pielea ta.
șoaptele noastre
sînt răni vindecate în palmele pămîntului
de cînd au prins demult o dată cerul…
iubita mea, hai să zîmbim nechibzuit de sus!