Domnului Dumnezeu


Femeile Tale,
pe care mi le-ai dat să prelungesc într-una (întruna)
lumea,
își leagănă șoldurile cu mișcarea aceea
pe care nu se poate să n-o știi.
Doamne, femeile Tale
parcă leagănă în șolduri moartea
ca un prunc să îl adoarmă…
de asta mă cheamă, de asta mă duc!


pe un zîmbet de femeie
dau toate metafizicele mele tristeți,
pe Tine Te dau pe atingerea ei lîngă mine.
o mîngîiere, o vorbă, un zîmbet
și Raiul rămîne
în umbra cărnii mele.
numai lumina Ta străpungîndu-mi carnea sec
mai poate face ziuă
în raiul pe care îl port de la Tine
și vreau și aceasta de vreme ce nu m-ai făcut
să mă pierzi.


o mîngîiere, o vorbă, un zîmbet
am adus la mine în cărți
să nu mai folosească la nimic acolo.
iar blestemul bărbăției
e să dorești mereu cu sufletul
ce poți avea oricînd cu carnea
și sufletul să-ți fie strîns numai de carne!


o mîngîiere, o vorbă, un zîmbet…