Poem oarecum în urma mea


Din toate nu rămîne decît o rostire a unui prezent
și niște nume fără legături cu noi.
vîntul rostogolește pe străzi civilizația voastră
de hîrtie
și lumea voastră de imagini.


prelungul cortegiu s-a oprit la colț,
timpul a ieșit surprins din sicriu.
unde e muzica? unde e cuvîntul?
de ce tu din teama morții
te ascunzi în moarte?


soarele pleacă din ascunzătoarea lui de lumină
și maluri de pămînt se întind în umbre eterne pe ape
și tot dinspre margini lumea se lungește cu disperare
în om.
au murit și greierii care cîntau sub garduri
în copilăria mea
și merii înalți de la care-am aflat că fiecare fruct
poartă în el cîte un vierme spre cer.


vîntul rostogolește pe străzi civilizația voastră
de hîrtie
și lumea voastră de imagini.


distrați-vă, distrați-vă și iar distrați-vă!