agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-03-03 | |
Poem de pe plajă
Toate cuvintele mele de acum ți le spun tolănit într-o vară la fel ca și altele, cu un Dumnezeu numărînd în toropeală oamenii lui goi veniți la nisip să se bucure de niște lucruri plăcute și simple. tu devorezi lumina la cîteva femei și la cîțiva copii de mine și văd un pescăruș imaginar coborînd și învelind cu aripa șoldul tău concret. cu toți puradeii de pe lîngă noi ți-aș face un castel și de la o tarabă aș cumpăra pentru tine o lume întreagă de plastic să te joci rîzînd cu natura, cu vremea și să stai cît vrei cu rățușca în apă. cu armata asta de copii înconjurînd castelul să fim împărați măcar într-o seară. te rog, înțelege că distanța de la mine la tine nu poate fi decît argumentul nostru de apropiere și n-am cum s-o cunosc dacă nu ne atingem… promit să fiu atent la ce va mai rămîne din fiecare în parte după ce te voi prinde-ntr-o noapte de umeri în spatele lumii. și să nu fugi de teamă apoi că nu te voi cunoaște, îți spun șoptit numai ție: tu nu ești abstractă, femeie abstractă nu este în viață. tu ai un păr de culoare anume, sînii care pot să fie și puțin ai mei, șoldurile după care se ascund încet și timpul și noaptea de cînd ai hotărît să m-asculți la mine în pat. ai forme atît de rotunde, încît nu îmi mai trebuie nimic și le strîng în brațe ca pe un glob pămîntesc, cu acea mișcare a școlarului din generală care a intrat întîia oară într-un laborator de geografie. pe toate acestea le ai și nu sînt abstracte! tu ești femeia găsită pe o plajă cînd număram cu Dumnezeu în toropeală cîți oameni mai vin la judecata mării. dar nu, poema aceasta nu se termină aici, mai ai și o inimă caldă care-ți va pune fruntea pe umărul meu. și vreau să te duc pe mare, poate vom găsi vreun vers, din acela reușit, și ți-l voi lipi pe buze într-un poem doar al tău, niciodată publicat, consumat mai apoi în tăcere cu porumb copt și puțină sare pe o alee-ntunecată spre hotel, un hotel decojit și compartimentat precum amintirile noastre… femeie găsită cînd era să adorm în lumină, te văd că ai tot timpul o suferință nouă, de asta niciodată tu nu te plictisești. peste preoția străzii cu ritualuri moarte ai ocupație ocultă cînd treci printre mirosuri de mici și de kebab atît de înaltă și cultă. picioarele-s cam lungi și mi-au trecut de suflet, picioarele-s cam lungi pentru rochița asta care mi-a obligat voința la tandrețuri. pe orice fel de vreme port aceste cuvinte în dinți și le răsucesc cu limba ca pe un fir de iarbă smuls dintr-o livadă unde n-am ajuns…
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate