Un murmur printre buze-nfierbântate
Îndepărtează zeii și descântul,
Să nu înalț un foc arzând cuvântul
Tăcerilor prin noi încătușate.

Să nu-mi întind printre năluci avântul,
Târând un trup de rouă în păcate,
Să nu râvnesc pârâuri nesecate,
Ca să-mi ornez cu flori de mirt pământul.

Nu mi-am sporit vigoarea-n braț avută.
De-s preamărit în nalt altar nu știu,
Sau înghițit de-mpotrivirea mută

Că n-am strunit un aprig bidiviu.
Calc sub copite iarba ne-ncepută
Și nu rămân decât ce pot să fiu.




1 aug.2004