Verde poem despre iarbă


Cuvintele mai presus de orice sunt trăire,
iar a vorbi despre unele lucruri este doar un moft.
pentru om este puțin ridicol când se vorbește
despre moarte, el nu este decât o târzie fată mare!
și luna are dreptate în parte
să-și arate lumina
pe care n-o are...


iar pe lună plină, trecătorule,
mersul prin iarbă
are ceva din altă lume.
poate din pricina luminii
care nu se poate hotărî
pe care să hrănească: ochiul sau iarba.


uneori sunt lucruri care îmi par atât de dulci,
încât îmi vine să cred
că nu vor muri o dată cu mine.
satul meu s-a dus, parcă nici nu-mi vine să cred,
e aceeași senzație ca pentru un om.
locurile unde-am stat, parcă n-ar mai fi,
e absurd să știu a înțelege câte-o amintire.


acum tu treci prin cuvinte și prin această limbă verde,
fă să fie datoria ta să te uiți un pic la lună!