agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-03-12 | |
Dragostile mele cu o fată
Mă, mătăuzule, ne-am cam brodi la fire, dar n-aș mai intra în cârcote cu tine să te consider atât de dichisâtă la moral și pe dinaintea ta să par deștept, ba, mai rău, politicos! nu poci, fată, nici nu-mi arde... mă, eu cân’ de țâu în brațe vreau să mă reprezânț’. daravela cu iubitu’ e mai veche decât noi și ceva mai simplă. dă fuga-ncoa’ să ți-o explic! iote cum te-aș lua din planurile lumii, iote-așa, ușurel pe după umeri, în loc de cercei ți-aș lăsa vreo două dodii să-ți atârne de urechi, din pozânar îți dau câteva mere crețești și te ardic peste picior să te gâlvesc o țârișică. ți-aș frământa-n covată carnea albă ca pe pâne și n–aș greși să prețuiesc apa de pe brâu’ sobii ca să nu ieși moale, nici cu gogoloașe. aș vărsa de la brădoaie niscaiva zamă de prune, cam două dește de păhar. și iar te-aș lua la frământat. învelită c-un peșchir, cu velința peste tine, te-aș lăsa un pic să crești, da’ nu mult să te acrești... apăi bag un lemn în gura sobii, zgândăr jaru’ ca să fie foc domol în tuturigi și te dau la copt să te scot pânea mea cea de toate zilele să te-mbuc fiebinte până cân’ o fi... și-atât de multă să fii, încât să te usuci pe laviță ori la firidă, iar la bătrânețe să te ronțăi în trei dinț’ până când te mai înmoi. și-apoi să te morfolesc între gingii ca pe-o cojică zgrumțuroasă. sau o altă viziune a mâncării mele: Te-aș face și mămăligă din drugile din luncă, pe opt rânduri, românești, că-s măi dulci decât hibridu’, care are douășpe. mămăligă, de te fac, ți-ar plăcea și ție. să te mănânc cu lapte ori papă cu ou. și te învârt în tuci să nu te prinzi de moarte până când consider eu că ești făcută bine, până cân’ rămâne mestecăul drept! abia atunci e gata mămăliga s-o poți răsturna pe șervet. apoi te tai cu ața pe mijloc, nu știu de ce, dar a rămas întinsă, și cu dește perpelite de la codrii tăi te dumic în străchinile vechi. mă, mătăuzule, da’ dacă te-aș împocia cu piatra îngropată ca pe-o bucată de pământ primită moștenire cu suflet cu tot de la Dumnezău? ce-ar fi?... să te muncesc cu palmele, să bag plugu’-n tine cân’ o cânta cucu’ și să batem spicele cu paru’, să culegem drugile cu mâna și să te urc pe car să poți vedea de sus tot satu’ cân’ te aduc acasă.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate