Ronțăi din ultimul dialog cu tine
Ca din singurul fursec cu stafide
rămas
Dintr-o cutie, ieri întreagă încă...
Ronțăi, plescăi pe vârful limbii
replici spiralate,
marinate-n sucul propriu
-al simțurilor, nota bene!
provocate clandestin
la o furtună-ntr-un pahar cu apă.
Ronțăi până dau
de cocoloașele unor gânduri
Care-mi agresează afectiv
papilele nesătule ale inimii
-doritoare și ea de-o nouă alianță-
"-Sunt alb, prea alb!!!
-Sunt verde, prea verde!!!"

Fă-te roșu, să fim complementari!




["Nu pot!M-a legat la ochi Albastrul cu iz de Ille de France!"]