Sunt între oameni salcie plecată,
Trunchi fără vlagă așteptând tăierea.
S-a prefăcut în plesnet mângâierea
Și în ocară vorba măsurată.

Poverile mi-au răscolit durerea.
Prea multe valuri m-au supus deodată.
Nădejdea e-n uitare preschimbată
Și-n renunțare s-a ascuns plăcerea.

O clipă doar de-aș întrerupe gândul
Acestor spaime ce te fac să cazi,
Ca să mai dau o șansă pentru blândul

Zefir pornit în taină printre brazi.
Aș zăbovi senin să-mi vină rândul,
Mi-aș aminti de mine, cel de azi.



2 aug. 2004