Mi-e dor în spuma pielii să mă-nclin
și în otrava cărnii rare,
să mă ridic, să plec, să vin,
să-mi iau rămas bun de la soare.
Amurgul calm să-l părăsesc
să-l dau la schimb pe vânt și noapte
iar rugul sânilor s-aprind,
pe coapse să mă plimb în șoapte.
Doar pânza razelor din zori
să mă trezească din visare,
când mă vor trece iar fiori
și amintirea va durea mai tare.